Intră acum și în grupul de
Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, în calitate de Beneficiar, anunță deschiderea oficială a proiectului ,,Inserția pe piața muncii – vectorul învățământului terțiar”, finanțat prin Apelul POCU/320/6/21 „Măsuri de optimizare a ofertelor de studii din învățământul superior în sprijinul angajabilității”, cod SMIS 121221.
Potrivit reprezentanților USV, proiectul va fi implementat în parteneriat cu Universitatea din Piteşti, Universitatea de Vest din Timişoara şi Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, în perioada februarie 2019 – august 2021.
„Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, Axa prioritară 6 – „Educație și competențe”. Valoarea totală a proiectului este de 5.913.896,21 lei, din care valoarea contribuţiei Fondului Social European este de 5.026.811,79 lei, valoarea contribuţiei de la bugetul naţional este de 768.806,21 lei, iar contribuţia partenerilor este de 118.278,01 lei”, arată sursa citată.
USV menționează că obiectivul general al proiectului îl reprezintă diversificarea şi îmbunătăţirea ofertei şi programelor educaţionale din patru centre de învăţământ superior acreditate – reprezentative pentru trei regiuni de dezvoltare, în vederea intensificării procesului de integrare a cursanţilor şi studenţilor în învăţământul terţiar universitar şi non-universitar, în corelaţie cu nevoile pieţei muncii din sectoarele economice/ domeniile identificate prin SNC si SNCDI.
Astfel, beneficiarii proiectului vor fi 400 de persoane, dintre care 300 de studenţi, 40 de cursanţi şi 60 de cadre didactice.
USV mai arată că rezultatele proiectului au în vedere următoarele:
• Realizarea unei campanii de informare cu privire la oferta educaţională specifică învăţământului terţiar non-universitar, desfăşurată în 10 comunităţi cu populaţie vulnerabilă, cu accent pe populaţia rromă.
• Încheierea a 80 de parteneriate cu parteneri sociali din medii publice şi private (potenţiali angajatori).
• Realizarea a 16 workshop-uri „şcoala motivaţională”, organizate cu parteneri sociali din medii publice si private (potenţiali angajatori) pentru 480 de participanţi (40 cursanţi, 300 studenţi, 60 cadre didactice, 80 potenţiali angajatori).
• Acordarea a 40 de burse pentru cursanţi înmatriculaţi în primul an într-un program de studii în cadrul învăţământului terţiar înfiinţat prin proiect.
• Realizarea unor pachete integrate de măsuri de asistenţă educaţională (consiliere academică, orientare în carieră), furnizate pentru 40 de cursanţi şi 300 de studenţi.
• Realizarea a trei programe post-universitare – în relaţie cu proiectarea de cursuri complementare şi promovarea de medii noi de învăţare (studii de caz, învăţare bazată pe contexte reale de acţiune, învăţare colaborativă, experimentare etc.), solicitarea şi utilizarea feedback-ului şi o evaluare eficientă a rezultatelor învăţării – pentru 45 cadre didactice din trei centre de învăţământ terţiar universitar, dintre care 90% certificaţi.
• Realizarea unui program post-universitar de formare/specializare/perfecţionare pentru 15 membri ai personalului didactic din învăţământul terţiar non-universitar, dintre care 90% certificaţi.
• Organizarea a patru workshop-uri, în patru centre universitare acreditate, pentru 60 de membri ai personalului didactic din învăţământul terţiar universitar şi non-universitar, în vederea promovării modelelor de succes dezvoltate.
• Realizarea a şase oferte educaţionale/cursuri complementare învăţământului terţiar universitar, dezvoltate şi furnizate pentru 300 de studenţi din ultimul an de studii de licenţă/ masterat.
• Realizarea a trei studii de inserţie profesională a absolvenţilor de învăţământ terţiar universitar, în trei centre universitare acreditate.
• Organizarea unor stagii de practică pentru minimum 200 de studenţi, 40 de cursanţi şi 60 membri ai personalului didactic universitar – experţi promotori de practică de specialitate în cadrul a patru centre universitare acreditate.
• Realizarea a două programe de studii pentru învăţământul non-universitar, în cadrul instituţiei de învăţământ superior acreditate, validate/autorizate/ implementate.
Proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020.
Intră acum și în grupul de