Bărbat din Dorna Arini, cercetat pentru cinci infracțiuni rutiere, reținut de polițiști


Intră acum și în grupul de

Un bărbat în vârstă de 30 de ani, din comuna Dorna Arini, a ajuns în arestul Poliției Suceava, fiind cercetat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni rutiere.

Potrivit IPJ Suceava, în cursul zilei de marți, 19 februarie a.c., au fost continuate cercetările cu privire la vătămarea corporală a unui tânăr din comuna Dorna Arini, ocazie cu care s-a stabilit că la data de 18 februarie a.c., în jurul orei 16.00, un bărbat de 30 de ani, localnic, împreună cu victima s-au deplasat pe raza comunei Dorna Arini, unde au consumat băuturi alcoolice în mai multe locaţii.

În jurul orei 21.00, cei doi s-au deplasat la domiciliul bărbatului de 30 de ani unde acesta s-a urcat la volanul autoturismului, pentru a-l conduce pe prietenul său la domiciliu.

În timp ce bărbatul de 30 de ani conducea autoturismul pe drumul comunal Pârâul Ortoii, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă spre stânga şi a intrat într-un şanţ.

După producerea acestui eveniment, cei doi şi-au continuat deplasarea pe jos spre domiciliul unui prieten din localitate, pentru a-i solicita acestuia să-i ajute cu un tractor forestier să scoată autoturismul din şanţ.

De la domiciliul acestuia victima şi-a continuat deplasarea spre domiciliul său în calitate de pieton, pe partea carosabilă.            

Bărbatul de 30 de ani, după ce a scos autoturismul din şanţ, cu ajutorul unui tractor forestier, a condus din nou autoturismul pe drumul comunal Pârâul Ortoii spre DN 17 B, iar la un moment dat, ajuns în dreptul prietenului său care se deplasa în calitate de pieton pe partea carosabilă, l-a surprins şi accidentat ușor pe acesta.

După impact, barbatul de 30 de ani l-a luat pe prietenul său în autoturism şi l-a transportat la domiciliul său, fără a mai anunţa organele de poliţie. Ulterior, concubina victimei, a solicitat prin SNUAU 112 o ambulanţă pentru a-i acorda acestuia îngrijiri medicale, declarându-le cadrelor medicale că a fost victima unei agresiuni.

„În urma efectuării verificărilor privind autoturismul condus de bărbatul de 30 de ani s-a constatat că acesta nu este înmatriculat, iar numărul de înmatriculare pe care acesta îl avea aplicat este fals”, a precizat Poliția Suceava.

Astfel, față de bărbatul de 30 de ani s-a dispus măsura reținerii pentru 24 ore, fiind introdus în arestul al IPJ Suceava, urmând să fie prezentat Parchetului de pe Lângă Judecătoria Vatra Dornei, cu propunerea măsurii de arestare preventivă.

De asemenea, s-a întocmit dosar penal și s-a început urmărirea penală pentru comiterea infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată”, „punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, „punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare”, „Vătămare corporală din culpă” şi „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia”.

Poliția Suceava a mai arătat că în cursul zilei de marți a mai fost reținut un bărbat de 33 ani, din Rădăuți, care s-a urcat băut la volan.

În noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 00.30, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul  că un autoturism a părăsit partea carosabilă și a lovit bordura trotuarului pe  o stradă din localitate.

După impact autoturismul a rămas avariat pe trotuar, iar conducătorul autovehiculului a încercat să fugă de la fața locului, fiind interceptat și oprit de către echipajul de poliție într-un parc din apropiere.

Șoferul a fost identificat în persoana unui bărbat de 33 ani, localnic.

„Acesta a luat la cunoștință că nu mai are dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice până la finalizarea cercetărilor, a fost condus la sediul Poliției și întrucât se afla în stare vădită de ebrietate, i s-a solicitat să fie testat cu aparatul alcooltest, dar acesta a refuzat”, a arătat IPJ Suceava.

Ulterior, bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuţi, unde în prezența medicului de gardă, nu și-a dat consimțământul pentru recoltarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei și pentru a fi examinat din punct de vedere clinic, refuzând recoltarea.

De asemenea, șoferul a refuzat să dea orice declarație cu privire la împrejurările producerii evenimentului rutier soldat cu pagube materiale și a avut un comportament neconform, ulterior la sediul Poliției prezentându-se și mama și fratele acestuia. Aceștia au proferat injurii și amenințări, fiind necesară încătrușarea barbatului de 33 de ani.

În cauză, polițiștii au dispus continuarea urmăririi penale față de suspectul de 33 de ani sub aspectul săvârșirii infracțiunii de: „refuzul conducătorului unui autovehicul de a se supune prelevării de mostre biologice de sânge necesare în vederea stabilirii alcoolemiei” și reținerea acestuia pentru 24 de ore. Astfel, bărbatul a fost introdus în arestul IPJ Suceava.


Intră acum și în grupul de