O femeie și o fată din Cârlibaba, rănite de un șofer care a efectuat o manevră de mers cu spatele și a intrat în gardul unei locuințe


Intră acum și în grupul de

O femeie de 50 de ani și o fată de 12 ani din Cârlibaba care se aflau în fața gardului locuinței au fost rănite, vineri, după ce un șofer care a făcut o manevreă de mers cu spatele a derapat și a intrat în gard.

Potrivit Poliției Județene Suceava, un bărbat de 35 de ani din Cârlibaba, în timp ce conducea autoturismul cu număr de înmatriculare provizoriu expirat din 11.02.2019, pe DC 86A din comuna Cârlibaba, un localnic de 35 de ani, a efectuat manevra de mers cu spatele şi nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă, moment în care a derapat şi a intrat în gardul unui imobil, după care, a acroșat o femeie de 50 de ani și o fată de 12 ani, ambele din localitate, care se aflau în faţa gardului locuinţei.

În urma accidentului a fost rănită femeia de 50 de ani și iar fata a fost rănită ușor, acestea fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În acest caz s-a deschis dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „punerea în circulaţie sau conducere pe drumurile publice  a unui vehicul neînmatriculat ” şi „vătămare corporală din culpă”, ce va fi soluționat procedural, precizează sursa citată.(N.B.)


Intră acum și în grupul de