Intră acum și în grupul de
Cu prilejul „Zilei Protecţiei Civile din România”, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava desfăşoară o serie de activităţi menite să marcheze importanţa acestei date în viaţa şi activitatea instituţiei.
Potrivit ISU Suceava, joi, 28 februarie a.c., între orele 09:00 – 15:00, pompierii militari suceveni vor organiza „Ziua Porţilor Deschise”, atât la sediul unităţii, situat pe strada Universității nr.14, din Suceava, cât şi la sediile tuturor subunităţilor din judeţ, activitate în cadrul căreia, cei interesaţi vor asista la desfăşurarea unor exerciţii demonstrative, la prezentarea tehnicii şi mijloacelor de intervenţie specifice, precum şi la sesiuni de informare preventivă.
De asemenea, în zonele cu public numeros, respectiv la cele două mari centre comerciale din fosta zonă industrială a municipiului reședință de județ, vor fi organizate puncte de informare preventivă, unde pompierii vor distribui materiale informative specifice protecției civile.
ISU Suceava menționează că anual, în data de 28 februarie, se sărbătoreşte Ziua Protecției Civile din România, eveniment care marchează momentul istoric în care, în urmă cu 86 de ani, Regele Carol al II-lea, a aprobat prin Înalt Decret Regal, „Regulamentul Apărării Pasive Contra Atacurilor Aeriene”, document ce avea să constituie actul de înfiinţare a Protecţiei Civile din România.
„Dacă la începuturile existenţei sale, scopul Protecţiei Civile a fost, cu precădere, acela de a limita efectele bombardamentelor aeriene asupra populaţiei sau resurselor teritoriului, de-a lungul timpului, paleta intervenţiilor a devenit mult mai largă şi mai complexă, răspunzând nevoii de siguranţă a cetăţenilor în contextul transformărilor societăţii, pompierii militari desfășurând, pe lângă clasica misiune de stingere a incendiilor, operaţiuni de salvare a persoanelor de la înălţime, de la înec, de sub dărâmături şi din alte situaţii critice, intervenţii pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere şi pentru acordarea primului ajutor calificat, misiuni de asanare a teritoriului de muniţia rămasă neexplodată ori de înlăturare a efectelor fenomenelor meteorologice periculoase, intervenţii la accidente tehnologice, radiologice, biologice şi alte calamităţi antropice sau naturale, precum şi alte misiuni care pun în pericol viaţa şi bunurile oamenilor”, arată sursa citată.
(M.T.)
Intră acum și în grupul de