Intră acum și în grupul de
Potrivit Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali, în 2009, cadrele medii sunt obligate să încheie contracte de asigurare pentru răspundere civilă profesională, între 2.000 şi 10.000 de euro. Astfel, pentru eventualele greşeli în activitate, asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali care îşi exercită profesia în spitale, trebuie să încheie contracte de asigurare de 10.000 de euro, iar cei care lucrează în unităţi din medicina primară, ambulatorii sau cabinete medicale individuale au obligativitatea de a semna contracte de 4.000 de euro, echivalentul în lei. Şi asta, în timp ce asistenţii de farmacie trebuie să încheie contracte de asigurare în valoare de 2.000 de euro.
Valorile contractelor sunt minimale, cadrele medii având libertatea ca, în funcţie de specificul locului de muncă şi de activităţile efectiv desfăşurate, să încheie contracte de asigurare pentru răspundere civilă profesională la valori mai mari.
La încheierea contractului de muncă, asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali au obligaţia să prezinte o copie a asigurării.
Intră acum și în grupul de