Medicii suceveni de familie anunţă vremuri sumbre pentru sistem


Intră acum și în grupul de

Medicii de familie sunt nemulţumiţi de banii alocaţi de la buget pentru sectorul medicinei primare şi mulţi dintre ei ameninţă că vor protesta intrând în concediu timp de câteva zile. Cu toate acestea, Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, îi asigură că vor avea bani suficienţi. Medicii de familie susţin că bugetul pe acest an e mai mic cu 40% faţă de cel alocat în 2008. În această situaţie, 40% din cabinetele medicale de familie vor trebui să se închidă. Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, spune însă, că bugetul s-a redus în acest an doar cu 11 %, iar această sumă va fi recuperată prin programele naţionale de sănătate care vor fi derulate tot de medicii de familie, respectiv programele de prevenire a cancerului de col uterin, cancerului la sân şi a bolilor cardiovasculare.
„În primul trimestru, valoarea punctului nu se modifică, rămân aceleaşi sume ca-n 2008. Bugetul se va reduce cu 11%, sumă care se va compensa din cele două programe pe care ministerul le-a introdus în buget, programe de prevenţie care se adresează exclusiv medicilor de familie. Sănătatea pacienţilor este foarte importantă şi înţeleg această formă de protest, dar nu-i văd rostul”, susţine ministrul Ion Bazac. Medicii nu au însă mare încredere în promisiunile ministrului, şi spun că nu vor ceda până nu vor vedea un document oficial în acest sens. Ei rămân fermi pe poziţii şi anunţă că vor intra cu toţii în concediu, în perioada 18-20 februarie.
La nivel local, reprezentanţii Asociaţiei Medicilor de Medicină Generală Suceava au anunţat că medicii de familie cu mai puţin de 1.500 de pacienţi îşi vor închide cabinetele din cauza procentului prea mic alocat medicinii de familie în 2009.
Medicii de familie suceveni avertizează că perspectiva sumbră care se conturează îi va determina pe doctori să ia drumul străinătăţii şi au solicitat sprijinul populaţiei şi al forurilor competente în vederea prevenirii acestei situaţii.
„Proiectul de buget pe 2009 prevede doar 5,4% pentru asistenţa medicală primară. O astfel de finanţare înseamnă colapsul bazei piramidei sistemului de sănătate. Mai mult, prevederile pentru 2010 şi 2011 nu dau şanse nici măcar norocoşilor care vor supravieţui în 2009”, a precizat dr. Doina Draga Buimistriuc, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Medicină Generală Suceava.


Intră acum și în grupul de