Intră acum și în grupul de
Tema infertilităţii în România a fost scopul întrevederii dintre o delegaţie a Grupului de Iniţiativă „SOS Infertilitatea” şi dr. Cristian IRIMIE, Secretar de Stat în Ministerul Sănătăţii, acţiune considerată a fi una de succes, ambele părţi având opinii comune privind gravitatea fenomenului infertilităţii şi injustiţia socială ale cărei victime sunt tinerele cupluri infertile din România.
În prezent, cetăţenilor care se confruntă cu dificultăţi în a obţine o sarcină pe cale naturală, nu li se oferă sprijin din partea statului român pentru investigaţii şi tratament, deşi aceştia sunt cetăţeni plătitori de asigurări sociale de sănătate. În ţările Uniunii Europene există o legislaţie clară referitoare la sănătatea reproducerii. Pe lângă aspectele etice şi de protejare a embrionului foarte clar reglementate, în ceea ce priveşte costurile procedurilor necesare pentru reproducerea umană asistată, acestea sunt incluse în programele naţionale de sănătate publică.
De asemenea, Parlamentul European, într-o rezoluţie din 2008, constată că „infertilitatea este o boală recunoscută de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care poate avea efecte grave, cum ar fi depresia; subliniază faptul că rata infertilităţii este în creştere, atingând în prezent aproximativ 15% din cupluri; invită, prin urmare, statele membre să garanteze cuplurilor dreptul de acces universal la tratament împotriva infertilităţii”.
În cadrul întrevederii, secretarul de stat, Cristian Irimie, şi-a declarat susţinerea, în sensul că protocoalele terapeutice privind toate tipurile de infertilitate (masculină şi feminină, indiferent de cauze), cât şi analizele necesare în timpul tratării infertilităţii sau premergătoare procedurilor de tip inseminare artificială, fertilizare in vitro, să fie cuprinse în normele Contractului-Cadru şi, astfel, să beneficieze de compensare/gratuitate.
De asemenea, se doreşte realizarea unei iniţiative legislative pe cale parlamentară privind reproducerea umană asistată medical în România.
Intră acum și în grupul de