Tăierile ilegale de arbori în Udești continuă. Jandarmii suceveni au depistat trei bărbați care au tăiat tei și carpen de pe un teren care nu le aparține


Intră acum și în grupul de

Tăierile ilegale de arbori pe raza comunei Udești continuă. După ce în urmă cu o săptămână jandarmii au depistat doi bărbați și trei copii care tăiau lemne în pădurea din apropierea satului Poiana, sâmbătă, un echipaj de jandarmerie și lucrători ai Gărzii Forestiere au depistat, pe raza comunei Udești trei persoane care au tăiat ilegal mai mulţi arbori.

Potrivit Inspectoratului de Jandarmi al Județului (IJJ) Suceava, jandarmii au constatat că sâmbătă dimineața trei bărbați cu vârsta de 25, 38 și respectiv 46 de ani, cu domiciliul în comuna Udești, s-au deplasat cu două căruțe în zona împădurită cunoscută sub denumirea de “Luncușoara”.

Aceștia, folosindu-se de două drujbe și două tropoare,  au tăiat nouă arbori din speciile tei și carpen, nemarcați de lucrătorii silvici, de pe un teren care nu le aparţine, cu intenţia de a-i încărca în atelajele hipo și de a-i transporta la domiciliu.

Jandarmii au întocmit actele de sesizare privind săvârşirea infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori şi furt de material lemnos, care au fost predate Postului de Poliţie Udești pentru continuarea cercetărilor, iar cantitatea de aproximativ 7 mc de material lemnos a fost dată în custodie Ocolului Silvic Dolhasca.

Tot sâmbătă, un echipaj de jandarmerie a depistat în imediata apropiere a pieței din comuna Bosanci trei persoane care comercializau material lemnos fără documente de proveniență.

Cei trei bărbați, cu vârsta de 28, 46 și respectiv 50 de ani, cu domiciliul în comuna Slatina, ofereau spre vânzare, din autoutilitarele personale, cantitatea totală de 2,56 mc cherestea rășinoase și lemn de foc rășinoase fără a avea avize de însoțire a acestora.

Persoanele în cauză au fost sancționate contravențional, iar materialul lemnos, în valoare de aproximativ 1300 lei, a fost dat în custodie Ocolului Silvic Dolhasca.(N.B.)


Intră acum și în grupul de