Intră acum și în grupul de
Autorităţile sanitare sucevene au dispus efectuarea unor operaţiuni de dezinsecţie în toate spaţiile ce aparţin Colegiului Tehnic “Samuil Isopescu” Suceava după ce s-a depistat prezenţa unor insecte în camerele căminului-internat.
Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, medicul Liliana Ioana Grădinariu, a precizat într-un comunicat de presă, că o echipă a instituţiei s-a deplasat marţi, la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava, pentru a verifica informațiile referitoare la prezența unor vectori biologici (insecte) în cadrul unității.
Ea a confirmat că a fost depistată prezenţa unor insecte în camerele căminului-internat.
“Ca măsură preventivă, pentru evitarea apariției unor situații epidemiologice deosebite, DSP Suceava a impus efectuarea de urgență a unor operațiuni de dezinsecție în toate spațiile care aparțin Colegiului. Deoarece aceste operațiuni presupun utilizarea unor substanțe toxice, este necesar ca procedurile să se desfășoare în absența persoanelor”, a menţionat Grădinariu care a adăugat că
unitatea de învățământ va lua măsuri organizatorice pentru eliberarea spațiilor în următoarele zile.
Ea a spus că acţiunile de dezinsecție vor fi efectuate obligatoriu de către o firmă specializată care, în prealabil, va solicita DSP Suceava avizul pentru substanța pe care o va utiliza.
Medicul sucevean a explicat că în spaţiile aparţinând colegiului tehnic sucevean se vor efectua două acțiuni de dezinsecție la interval de 48 de ore, cu respectarea tuturor măsurilor de precauție recomandate în fișa tehnică a produsului ce va fi utilizat.
“Instituția noastră a informat Inspectoratul Școlar județean Suceava și unitatea de învățământ care a a inițiat deja procedurile recomandate”, a mai spus Grădinariu.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, inspectorul şcolar Cezar Anuţei, a declarat pentru NewsBucovina că instituţia, în colaborare cu DSP Suceava şi conducerea Colegiului Tehnic “Samuil Isopescu” Suceava a luat măsura repetării acţiunii de dezinsecţie atât în căminul-internat, cât şi în cantina unităţii de învăţământ.
El a spus că la nivelul unităţii respective au mai fost executate operaţiuni de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare în data de 1 martie, iar pe 8 martie a fost repetată acţiunea de dezinsecţie.
“În perioada următoare vor fi monitorizate toate aspectele legate de această situaţie”, a precizat Anuţei.
Inspectorul şcolar sucevean a menţionat că repetarea acţiunii de dezinsecţie nu va afecta siguranţa copiilor cazaţi la internatul colegiului şi nici desfăşurarea simulării examenului de Bacalaureat.
El a explicat că acţiunea de dezinsecţie va avea loc după desfăşurarea probei scrise obligatorie a profilului.
Anuţei a mai spus că o parte dintre elevii cazaţi la internat vor face naveta în zilele următoare, costul urmând să fie suportat de şcoală, iar o parte dintre aceştia vor fi cazaţi în căminul Colegiului Economic “Dimitrie Cantemir” Suceava.
(L.B.)
Intră acum și în grupul de