Intră acum și în grupul de
Cinci localităţi din zona Rădăuţi, unde s-au înregistrat în ultima perioadă cazuri de rujeolă, vor fi incluse în Campania “Door to door”, iniţiată de Ministerul Sănătăţii, ce are ca scop informarea şi educarea părinţilor cu privire la beneficiile vaccinării, dar şi creşterea gradului de vaccinare în rândul comunităţilor vulnerabile.
Directorul executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, medicul Liliana Ioana Grădinariu, a declarat pentru NewsBucovina că Vicovu de Jos, Vicovu de Sus, Arbore, Dorneşti şi Straja sunt cele cinci localităţi din judeţul Suceava în care urmează să se desfăşoare campania de promovare a vaccinării antirujeolice.
Ea a spus că această campanie urmăreşte realizarea unei mai bune informări a părinţilor cu privire la beneficiile vaccinării copiilor, mai ales în actualul context epidemiologic, când în toata zona de nord a ţării se înregistrează o nouă creştere a cazurilor de îmbolnăvire cauzată de o altă tulpină virală, diferită de cea care a provocat precedentele valuri epidemice.
“În acest context, invităm pe toţi părinţii care au copii cu vârsta între 9 luni şi 5 ani, nevaccinaţi antirujeolic, să se prezinte la cabinetele medicilor de familie pentru a fi imunizaţi”, a declarat Grădinariu.
Medicul sucevean a subliniat că aceeaşi recomandare este adresată şi părinţilor care au copii cu vârsta 9 luni şi 5 ani care nu au vaccinarea completă, (adică nu au administrate cele două doze de vaccin antirujeolic), să se prezinte cu copiii la medicul de familie.
“În perioada următoare vor fi mobilizaţi toţi asistenţii medicali comunitari din teritoriu, cât şi mediatorii sanitari care, în colaborare cu personalul medical din teritoriu şi cu personalul de specialitate din DSP Suceava, vor identifica şi catagrafia copiii incomplet vaccinaţi, inclusiv adolescenţii în vârstă de până la 18 ani”, a explicat Grădinariu.
Ea a arătat că în cadrul campaniei asistenţii medicali comunitari şi mediatorii sanitari, împreună cu reprezentanţii DSP Suceava şi personalul medical din teritoriu vor face o informare din uşa în uşa, cu distribuirea de materiale tipărite, le vor vorbi părinţilor despre beneficiile vaccinării şi despre riscurile care pot apărea din cauza refuzului vaccinării copiilor.
Directorul executiv al DSP Suceava a menţionat că instituţia dispune de suficiente doze de vaccin ROR, care vor fi distribuite în teritoriu.
Ea a precizat că în cursul lunii februarie 2019 a fost efectuată o estimare a acoperirii vaccinale pentru copiii născuţi în iulie 2017 şi pentru cei născuţi în 2013, adăugând că rata de vaccinare este de 82,52 la sută pentru vaccinarea la 12 luni(prima doză de vaccin) şi de 65,32 la sută pentru vaccinarea la 5 ani, vârsta la care se administrează cea de a doua doză de vaccin.
Medicul sucevean a arătat că în majoritatea cazurilor motivul principal care a condus la o rată scăzută de vaccinare, în special, la vârsta de 5 ani, îl reprezintă refuzul părinţilor de a-şi vaccina copiii.
Conform datelor DSP Suceava, în cursul anului 2018, în judeţul Suceava au fost confirmate 104 cazuri de rujeolă, iar de la începutul acestui ani au fost raportate 14 cazuri de îmbolnăvire, majoritatea provenind din zona Rădăuţi.
Din totalul cazurilor raportate în 2019, două cazuri de rujeolă s-au înregistrat la grupa de vârstă sub 1 an, patru cazuri la grupa de vârstă 1-14 ani, trei cazuri la grupa de vârstă 15-19 ani şi cinci cazuri de rujeolă la grupa de vârstă 20-34 de ani.
Datele privind desfăşurarea campaniei de promovare a vaccinării antirujeolice vor fi anunţate ulterior.(L.B.)
Intră acum și în grupul de