Dependențele care ucid: Imagini de la tragedii rutiere generate de consumul de alcool și poveștile unor tineri ce au suferit ca urmare a consumului de alcool și droguri, prezentate de comisarul șef Ionuț Epureanu studenților suceveni


Intră acum și în grupul de

Asociația Europeana a Studenților în Drept – ELSA Suceava, prin intermediul departamentului Seminare&Conferințe, în colaborare cu Facultate de Drept și Științe Administrative a Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava a organizat, în perioada 27-28 martie 2019, în premieră un Seminar Național intitulat „Tabuurile societății românești”.

Evenimentul desfășurat pe parcursul a doua zile și-a propus să aducă în atenția participanților impactul pe care alcoolul, tutunul, substanțele psihoactive și traficul de persoane îl au asupra societății noastre. 

În data de 27 martie, seminarul a debutat cu o prezentare generală despre eveniment făcută de doamna Camelia Ignătescu, decan a Facultății de Drept și Științe Administrative.

Apoi, studenții au aflat informații despre dependențele care ucid alături de purtătorul de cuvânt al I. P. J. Suceava și coordonatorul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, comisar șef de poliție Ionuț Epureanu.

Au fost prezentate situații reale înregistrate în ultimii doi ani pe raza județului în care au fost implicați ca victime sau autori de infracțiuni tineri aflați sub influența băuturilor alcoolice sau substanțelor cu efect psihotrop.

Reprezentatul IPJ Suceava a prezentat imagini de la tragedii rutiere generate de consumul de alcool și povești de viață ale unor tineri care au avut de suferit ca urmare a consumului de alcool și drog.

Aspecte privind consumul de droguri și recomandări preventive a promovat și Inspectorul de specialitate în administrația publică al C.R.P.E.C Antidrog Suceava, Elena Țîrdea. 

Ulterior, studenții participanți au fost provocați la discuții interactive libere, fiind ridicate problematici specifice tinerilor și abordate provocările și riscurile la care sunt expuși tinerii.

„Ceea ce i-a atras pe studenți a fost faptul că tema a fost tratată prin prezentarea de cazuistică raportată la realități actuale prezente atât la nivel național cât și local”, declară Alexandra Covalciuc, președinte ELSA Suceava. 

În data de 28 martie, subiectul principal a fost traficul de persoane, o realitate socială actuală și dureroasă. Acesta a fost tratat alături de Liliana Orza și Mihai Moisoiu, psiholog, ambii făcând parte din cadrul Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Suceava.  În semn de apreciere pentru contribuția adusă împotriva traficului de persoane, Asociația ELSA Suceava aprimit o diplomă de onoare.

„Subiectele dezbătute au stârnit interesul multor studenți din universitate astfel încât pe parcursul celor două zile evenimentul s-a bucurat de prezența unui număr de aproape 300 de persoane. Totodată, alături de studenții suceveni au luat parte la eveniment și studenți din alte centre universitare, respectiv din Constanța și Iași”, precizează Mădălina Smochină, organizator principal și Vicepreședinte Seminare&Conferințe ELSA Suceava. 

Astfel de evenimente vor continua și în perioada următoare ELSA Suceava și IPJ Suceava dorind să atragă atenția asupra unor problematici de interes pentru tineri și să pună în dezbatere publică subiecte care pot fi abordate în parteneriat pentru dezvoltarea unui concept preventiv adaptat  nevoilor tinerilor  și realităților sociale.


Intră acum și în grupul de