Prefectul Mirela Adomnicăi a vorbit elevilor Colegiului Economic „Dimitrie Cantemir” din Suceava despre pericolul traficului ilicit de mărfuri


Intră acum și în grupul de

Prefectul de Suceava, Mirela Adomnicăi, a participat, luni, la o acțiune a  Asociației  pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul (ACTIV) și a vorbit elevilor de la Colegiul Economic Dimitrie Cantemir Suceava despre traficul ilicit de mărfuri, în cadrul campaniei educaționale “Fii tu! Fii Original!“.

La discuțiile de la Suceava au participat aproximativ  100 de elevi, cadre didactice, reprezentanți ai Poliției de Frontieră Române și ai Direcției Generale a Vămilor.

 „Este salutară inițiativa Asociației  pentru Combaterea Traficului Ilicit Viitorul (ACTIV) de a lansa, în rândul tinerilor, campania educațională “Fii tu! Fii Original!“. Consider că  este inedită și binevenită, în contextul în care, mai ales în rândul elevilor, nu întotdeauna sunt suficient cunoscute implicațiile negative ale traficului ilicit de produse contrafăcute. De la acceptarea de a fi părtaș la acest fenomen de natură infracțională și până la infracțiunea propriu zisă  nu este decât un pas, iar o informare corectă și la timp va avea efectele dorite în prevenirea unor astfel de fapte”, a declarat Adomnicăi.

Scopul campaniei este acela de a reduce acceptabilitatea socială a unor fenomene extrem de grave precum contrabanda și traficul cu produse contrafăcute.

Prezentările s-au axat in general pe aspecte practice: modalități de recunoaștere a produselor contrafăcute și pericolele la care se expun consumatorii prin folosirea acestora, cazuri spectaculoase din activitatea Poliției de Frontieră și a Direcției Generale a Vămilor, concursuri având ca temă identificarea produselor originale de cele care le imită.

“După București, acesta este al doilea oraș în care aducem tinerilor mesajul campaniei noastre: “Fii tu! Fii original!”. Suntem realmente încântați de reacția elevilor. Au fost extrem de interesați, au raspuns în număr mare la toate întrebările pe care le-am adresat, au participat cu entuziasm la concursurile pe care le-am organizat.

I-am încurajat să devină ambasadorii noștri în comunitățile lor, să transmită informațiile dobândite prin intermediul campaniei noastre, în familie și în grupurile lor de prieteni. Le mulțumim reprezentanților Direcției Generale a Vămilor pentru sprijin – doamnelor consilier superior Focșa Mihaela și Vasilache Ella, domnului consilier superior Pintilei Răzvan și câinelui Rino,  și reprezentantului Poliției de Frontieră – domnului Comisar șef de poliție Poroch-Serițan Ilie pentru felul în care au ințeles să se implice!”, declară Daniel Mărăcineanu, Director General al Asociației ACTIV.

Asociația pentru Combaterea Traficului Ilicit „Viitorul”- ACTIV are drept scop promovarea, sprijinirea realizarea și coordonarea de activități care să contribuie la conștientizarea publicului și a autorităților cu privire la efectele negative ale traficului ilicit de mărfuri. ACTIV promovează următoarele valori: integritatea, responsabilitatea, respectul și cooperarea.


Intră acum și în grupul de