Intră acum și în grupul de
Doi bărbați, de 41 și 43 de ani, domiciliaţi pe raza județului Suceava, au fost reținuți de polițiștii de frontieră suceveni după ce au fost prinși în timp ce transportau prin pârâul Laura mai multe colete cu țigări de contrabandă.
Potrivit ofiţerului pentru relaţii publice de la Poliţia de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch-Seriţan, luni, 1 aprilie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Vicovu de Sus, s-a desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 13.40, polițiștii de frontieră au observat în apropierea frontierei de stat două persoane care transportau prin apa pârâului Laura către interiorul țării, mai multe colete voluminoase.
„Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea celor doi, efectuând somațiile legale prin voce, însă aceștia au abandonat coletele și au încercat să fugă, fapt pentru care au fost trase mai multe focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale. În urma acțiunii, lucrătorii noștri au reținut doi bărbaţi, I.G., de 43 de ani, şi S. I. de 41 de ani, de cetăţenie română, ambii domiciliaţi pe raza județului Suceava”, a spus comisar-șef Ilie Poroch-Seriţan.
El a menționat că au fost anunțate și autoritățile de frontieră din Ucraina despre eveniment, în vederea cercetării în comun a cazului.
Totodată, la fața locului polițiștii de frontieră au descoperit mai multe colete care conțineau cantitatea de 4.200 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 49.140 lei.
„Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar cele două persoane sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă în formă agravantă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând să se ia măsurile legale ce se impun”, a mai arătat ofiţerul pentru relaţii publice de la Poliţia de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch-Seriţan.
(M.T.)
Intră acum și în grupul de