Intră acum și în grupul de
În aceasta săptămână, Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică din cadrul Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava continuă programul pilot de mobilitate academică interuniversitară a studenţilor de la domeniul Administrarea Afacerilor.
Potrivit reprezentanților USV, această mobilitate internă a demarat în 2018 și implică studenţi de la programul de studii Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor (ECTS) din cadrul Universităților „Petru Maior” din Târgu Mureș, „Ştefan cel Mare” din Suceava și „Lucian Blaga” din Sibiu, membre ale Asociaţei Facultăţilor de Economie din România.
„Obiectivul general al acestui parteneriat vizează promovarea învățământului economic, prin facilitarea accesului studenților la cunoștințele și activitățile oferite de fiecare centru universitar implicat și realizarea unui program de schimb interuniversitar al studenților”, arată sursa citată.
În baza acestui acord de parteneriat, câte doi studenți de la fiecare universitate sunt implicați în programul de mobilitate internă cu o durată de trei săptămâni, câte o săptămână în fiecare centru universitar, respectiv în perioada 1 – 7 aprilie, la Târgu Mureş; 8 – 14 aprilie, la Suceava; 15-21 aprilie 2019, la Sibiu.
Prin intermediul acestui program, studenții participă la activitățile didactice specifice programului de studii Economia Comerțului, Turismului și Serviciilor (ECTS) din domeniul Administrarea Afacerilor, se implică în activitățile de educaţie non-formală derulate de fiecare partener și participă la activitățile sociale și culturale specifice fiecărui centru universitar.
(M.T.)
Intră acum și în grupul de