Intră acum și în grupul de
Polițiștii de frontieră suceveni au descoperit un butoi din plastic plin cu țigări de contrabandă ce plutea pe apa râului Suceava.
Potrivit ofiţerului pentru relaţii publice de la Poliţia de Frontieră Suceava, comisar-șef Ilie Poroch-Seriţan, miercuri, 17 aprilie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei a fost declanșată o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 13.20, un echipaj al poliției de frontieră a observat, plutind în apa râului Suceava (comuna Ulma), un butoi de 50 de litri, din plastic, care era plin cu ţigări de provenienţă ucraineană.
„Imediat, colegii noștri au procedat la scoaterea butoiului din apă şi l-au transportat la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 250 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană”, a spus comisar-șef Ilie Poroch-Seriţan.
Acesta a menționat că țigările în valoare de aproximativ 3.000 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.
(M.T.)
Intră acum și în grupul de