Intră acum și în grupul de
Numărul cazurilor suspecte de gripă înregistrate săptămâna trecută în judeţul Suceava se află într-o scădere accentuată, în schimb a crescut mult numărul pneumoniilor şi bronhopneumoniilor, a anunţat şeful Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, Alexandru Lăzăreanu. Acesta a precizat marţi, că situaţia impune în continuare mare atenţie din partea persoanelor cu risc de îmbolnăvire, chiar dacă vremea se încălzeşte. „Încă nu se aşteaptă reducerea numărului de cazuri de infecţii respiratorii. Dacă vremea se va încălzi, oamenii vor ieşi mai mult din case sătuli de atâta frig şi se vor putea îmbolnăvi, dar nu de gripă, ci de pneumonie”, avertizează şeful DSP Suceava.
În perioada 23 februarie – 1 martie s-au raportat către DSP din teritoriu doar 5 cazuri de gripă, faţă de 13 săptămâna precedentă, din care 4 din Suceava, cu 4 internări în total. Patru dintre bolnavii cu gripă au vârste cuprinse între 15 şi 64 de ani, iar unul peste 65 de ani. De asemenea, s-au raportat 2.469 de cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, din care 59 persoane au fost internate. Cele mai multe astfel de cazuri s-au semnalat la copiii de 5-14 ani, fiind 872 de cazuri, cu 13 internări, urmând adulţii de 15-69 ani, cu 696 cazuri, 8 fiind internate, şi copiii de 0-4 ani – 676 cazuri, cu 33 internări. Cu pneumonii şi bronhopneumonii au ajuns la medici 1.010 persoane, 117 necesitând spitalizare, cele mai multe fiind la grupa de vârstă 15-64 de ani, unde au fost 378 cazuri, cu 25 internări.
Intră acum și în grupul de