Poliția Suceava: Peste 250 de polițiști vor fi la datorie în perioada 20 – 22 aprilie pentru siguranța Sărbătorilor de Florii, dar și de celebrare a Paștelui Catolic. Efective sporite de poliţişti rutieri vor acţiona pe drumurile publice pentru asigurarea fluidităţii traficului


Intră acum și în grupul de

Polițiștii suceveni desfășoară în perioada 03 aprilie – până pe 15 iunie a.c., campania de prevenire „PRIMĂVARA SIGURANȚEI”, care are ca scop prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului și a celor cu violență, în special în contextul apropierii Sărbătorilor Pascale, dar și a minivacanței de 1 Mai.

Totodată, în subsidiar se urmărește prevenirea actelor ilicite de comerț și siguranța consumatorului, fiind desfășurate activități de informare și control în piețe, târguri și la unitățile economice care comercializează produse specifice acestei perioade, anunță Poliția Județeană Suceava.

Astfel, în acest context, având în vedere apropierea Sărbătorii de Florii, la nivelul IPJ Suceava au fost dispuse măsuri suplimentare pentru asigurarea ordinii și liniștii publice, polițiști din toate structurile acționând pentru creșterea gradului de siguranță a cetățeanului.

În acest sens, poliţiştii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității – IPJ Suceava, împreună cu polițiștii de proximitate și polițiști din cadrul secțiilor și posturilor de poliție desfășoară acțiuni de informare și responsabilizare în zona lăcașurilor de cult, dar și activități de instruire a persoanelor vârstnice sau care trăiesc în case izolate.

 Totodată, având în vedere  fluxul sporit de persoane ce se va înregistra în locurile publice în perioada următoare ca urmare a evenimentelor religiose ce vor fi celebrate, poliţiştii suceveni vor acţiona cu efective sporite pentru menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică la nivelul tuturor localităţilor, precum şi pentru prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale.

De asemenea, efective sporite de poliţişti rutieri vor acţiona pe drumurile publice pentru asigurarea fluidităţii traficului dar şi pentru organizarea unor activităţi specifice asociate evenimentelor cultural – religioase.

 Poliția Suceava notează că în perioada 20-22.04.2019, în multe zone şi localităţi din județul Suceava vor avea loc manifestări religioase şi culturale, cu ocazia sărbătorilor religioase ortodoxe de Florii, dar și de celebrare a Paștelui Catolic.

În această perioadă vor acţiona zilnic peste 250 de poliţişti cu 120 de mijloace auto. Pentru menţinerea climatului de siguranţă publică vor acţiona zilnic 160 de poliţişti de ordine publică, iar pentru siguranţa rutieră vor acţiona 50 de poliţişti cu 18 autospeciale de poliţie. De asemenea,  vor acţiona ofiţeri şi agenţi de investigaţii criminale, precum şi echipele de intervenţie ale Serviciului de Acţiuni Speciale.

Zilnic, pe drumurile publice  vor acţiona 9 autospeciale de poliţie rutieră cu aparate radar, poliţiştii rutieri fiind prezenţi pe drumurile judeţene, naţionale şi europene pentru a se asigura că sucevenii şi turiştii beneficiază de o călătorie fără evenimente rutiere.

POLIŢIȘTII VĂ RECOMANDĂ:

                În locurile publice, la piaţă, în magazine, aveţi grijă de bunurile dumneavoastră! Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să poarte cheia locuinţei la vedere!

Nu consumaţi în exces băuturi alcoolice, comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de consumul de alcool!

                La cumpărături, locul cel mai sigur pentru păstrarea portmoneului este buzunarul de la piept, din interiorul vestimentaţiei!

Nu vă lăsaţi amăgiţi de vânzătorii de „chilipiruri”, de cele mai multe ori produsele sunt fie contrafăcute, fie provin din săvârşirea unor infracţiuni!

                În mijloacele de transport în comun, daţi dovadă de vigilenţă şi atenţie faţă de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră, atunci când aşteptaţi mijloacele de transport în comun! Ţineţi, pe cât posibil, bagajul aşezat în faţa dumneavoastră!

                În tren, nu lăsaţi bagajele nesupravegheate, nici pentru perioade scurte de timp!

Nu consumaţi băuturi alcoolice, sucuri sau cafea, de la persoane necunoscute!

Nu încredinţaţi bunurile personale şi bagajele unor persoane necunoscute!

La plata legitimaţiilor de călătorie, nu expuneţi la vedere întreaga sumă de bani pe care o aveţi la dumneavoastră!

Evitaţi transportarea unor sume mari de bani sau valori dacă nu vă luaţi măsuri de siguranţă corespunzătoare!

Cereţi să vi se prezinte, şi verificaţi cu atenţie, legitimaţiile persoanelor care îşi declină calităţi oficiale, reţineţi numele acestora şi instituţia din care fac parte!

Dacă pe timpul călătoriei luaţi cunoştinţă despre săvârşirea vreunei infracţiuni, sesizaţi de îndată poliţia transporturi din staţiile de cale ferată şi trenurile de călători!

                Atenţie!

În preajma sărbătorilor, răufăcătorii pot profita de buna-credinţă a cetăţenilor şi pot fura din locuinţele ale căror uşi le sunt deschise sau din locuinţele pe care le găsesc descuiate.

Acordaţi maximă atenţie persoanelor care sună la uşa dumneavoastră sau pe care le introduceţi în casă!

Obişnuiţi copiii să nu deschidă uşa nimănui în lipsa dumneavoastră, ca să nu trădeze că sunt singuri în casă! (N.B.)


Intră acum și în grupul de