Intră acum și în grupul de
Acesta este o expoziţie-concurs pentru elevii cu aptitudini artistice, păstrători ai tradiţiei şi ai spiritualităţii creştine și răspunde intereselor și preocupărilor elevilor, oferindu-le variate cunoștințe din domeniul tradițiilor, le pune în valoare talentele, îi face să vibreze și să trăiască în felul lor bucuria copilăriei. Concursul se află în calendarul activităților educative regionale CAER 2018.
Aflat la cea de a IX-a ediție, concursul s-a desfășurat sub directa îndrumare a d-nei inspector de educaţie permanentă, prof. Tatiana Vîntur-ISJ Suceava și a pr.arhid. prof. dr. Hrișcă Bogdan- Mihai, inspector școlar de Religie – ISJ Suceava, pe două secţiuni: artă şi spiritualitate creștină.
- Secţiunea artă (participare directă și indirectă )cu următoarele subsecţiuni:
– Artă populară – cusături tradiţionale, sculptură, ouă (încondeiate şi pictate); artă decorativă – colaje, felicitări, obiecte și produse decorative; artă textilă – împletituri (sfoară, lână), tapiserie, diferite obiecte din materiale textile; Eco Art – colaje, felicitări,obiecte şi decoraţiuni realizate din materiale refolosibile şi materiale din natură; Info Art – creaţii grafice pe calculator; artă fotografică.
- Secţiunea spiritualitate creștină (participare directă și indirectă):
– Artă sacră– icoane pe lemn, pânză, sticlă, piatră, carton-hârtie; machete reprezentând modele arhitecturale ale bisericilor din diferite zone ale țării; creații literare – proză scurtă – poezie .
-Concursul de cunoștințe religioase – numai cu participare directă pentru elevii din clasele gimnaziale, a VII-a , a VIII-a şi elevi din clasele liceale a IX-a, a X-a, din învăţământul special sau din școala de masă care au curriculum adaptat, din judeţul Suceava şi din alte judeţe. S-a desfăşurat pe echipaje, cu următoarele probe:
– pentru clasele VII-VIII
– proba a I-a – abilitatăţi plastice (realizarea unor icoane).
– proba a II-a – evaluarea cunoştinţelor religioase referitoare la sărbătoarea ,,Învierii Domnului”.
– pentru clasele IX-X
– proba I – abilităţi practice (realizarea unor machete din carton reprezentând diferite modele arhitecturale ale bisericilor din zonă);
– proba a II-a – evaluarea cunoştinţelor religioase referitoare la sărbătoarea ,,Învierii Domnului”.
Concursul a fost organizat la nivel interjudețean cu participare internaţională de către Centrul Şcolar de Educație Incluzivă ,,Sf. Andrei,, – Gura Humorului, Inspectoratul Şcolar Suceava în parteneriat cu Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina Gura Humorului, Parohia Sf. Cuv. Parascheva Molid, Seminarul Teologic Liceal Ortodox ,,Mitropolitul Dosoftei,, Suceava, Şcoala Gimnazială Teodor Balan Gura Humorului, Colegiul Alexandru cel Bun – Gura Humorului, Scoala I. G. Toma-Vama, Liceul Tehnologic ,,Nicanor Moroșan,, Pârteștii de Jos, C. S. E.I. Bacău, Centrul Special Școlar –Educațional pr. Jan Twardowski din Bochnia-Polonia .
Au participat la etapa directă 100 de elevi din 26 instituții școlare din județ, precum si elevi de la C.S.E.I. Bacău, Școala Gimnazială 144 – București, Liceul Special ,,Trinitas,, Târgu Frumos, lucrările elevilor de la Centrul Special Școlar –Educațional pr. Jan Twardowski din Bochnia-Polonia. Elevii participanți au fost îndrumați de 60 cadre coordonatoare. Printre participanții la concurs s-au aflat și elevii cu T.S.A. (autism) de la C.S.E.I.,,Sf. Andrei” Gura Humorului, care au realizat lucrări deosebite din punct de vedere artistic și terapeutic. Desenul este o unealtă de comunicare cu persoana cu autism, o modalitate de exprimare spontana și autentică
La vernisajul expoziţiei – concurs care a avut loc la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina Gura Humorului, în data de 18 .04. 2019, au participat alături de cadrele didactice coordonatoare şi partenerii implicaţi în acest proiect.
Prof. Ciocoiu Mihail – director la C.S.E.I. ,,Sf. Andrei” a prezentat o scurtă alocuțiune în deschiderea activității, prin care a motivat necesitatea și importanța desfășurării unor astfel de evenimente care au drept scop, încurajarea elevilor în descoperirea, cunoașterea și trasmiterea mai departe a frumuseții acestor obiceiuri și meșteșuguri tradiționale, ce ne caracterizează ca neam și spiritualitate. A oferit diplome de onoare și excelență persoanelor care s-au implicat în desfășurarea activității.
În partea a doua a manifestării, elevii coordonați de prof. Buburuzan Casandra și Țenovici Paraschiva au prezentat un scurt moment artistic ,, Șezătoarea la Gura Humorului” dedicat anului omagial al satului românesc
La final, elevii participanți au primit diplome din partea organizatorilor și dulciuri din partea parohiei Sfânta Cuvioasă Parascheva Molid și două premii speciale din partea Clubului Femeilor Active din Gura Humorului, reprezentat de prof. Creț Rodica.
Membrii echipei de proiect, prof. Ciocoiu Mihail, prof. Poclitaru Cătălina, prof. Mihăilă Dana, prof. Culidiuc Militina, prof. Istrate Isabella, prof. Sabin Rybanna, prof. Cojoleancă Raluca, prof. Dulgheru Călina, prof. Dabija Dumitrița, prof. Tofan Simona, prof. Codrean Elena, instr. Horvat Elena, instr. Săvescu Teodora, instr. Velis Nicoleta, instr. Văcaru Claudia, prof. Caraciuc Sonia, prof. Chichifoi Mariana, prof. Irimia Elena, prof. Țenovici Paraschiva, prof. Buburuzan Casandra, prof. Dascălu Neonila, prof. Cojoleancă Elena, prof. Sârbu Gabriela, prof. Țilică Liliana, prof. Țebrean Lucia, prof. Simeria Maria, prof. Bejinariu Andreea, prof. Hodoroabă Viorica, prof. Flutur Elena, educ. Niga Cristina, educ. Neamțu Cristina , educ. Gemănar Camelia, prof. Strugaru Mariana, prof. Avdei Ecaterina, prof. Corduneanu Maria, prof. Ciocoiu Liliana, asistent social Balmoş Georgeta, prof. Sava Daniela, prof. Ruscan Elena, Prof. Danilov Cristina, Leșinschi Ortensia, pr prof. dr. Cojoleancă Bogdan, Pintelescu Liliana, economist Andronic Elisabeta, informatician Plantus Mihaela au avut o contribuţie importantă la buna desfăşurare a activităţii.
Profesorii coordonatori și elevii participanți la acest concurs și-au manifestat dorința de a se continua proiectul deoarece, promovarea tradiţiilor, obiceiurilor şi meşteşugurilor româneşti specifice sărbătorii pascale printr-un concurs, atrage atenţia elevilor şi chiar a comunităţii, marcând importanţa ca hrană spirituală a tradiţiilor meşteşugurilor şi obiceiurilor ce ne definesc pe noi românii ca popor.
Coordonator de proiect,
prof. Țebrean Livia-Teodora – C.S.E.I. ,,Sf. Andrei,, Gura Humorului
Intră acum și în grupul de