Doi tineri din Rădăuți suspectați că ar fi comis mai multe furturi au fost reținuți de polițiști


Intră acum și în grupul de

Doi tineri în vârstă de 19 ani din municipiul Rădăuți, suspectați pentru mai multe furturi au fost reținuți de polițiști.

Astfel, potrivit Poliției Județene Suceava, polițiștii  Biroului Investigații Criminale Rădăuți, cu sprijin din partea polițiștilor Biroului Ordine Publică – Compartimentul Proximitate și Compartimentului Criminalistic, însoțiți de o grupă de luptători din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale – IPJ Suceava, au pus în aplicare, luni, două mandate de percheziție domiciliară pe raza municipiului Rădăuți la persoane suspectate de comiterea de infracțiuni de furt calificat.

În urma perchezițiilor au fost identificate mai multe bunuri privind un furt din data de 11 aprilie 2019 în dauna unui bărbat din Rădăuți.

Polițiștii au identificat doi suspecți, ambii în vârstă de 19 ani, din municipiul Rădăuți, față de care au fost emise mandate de aducere și care au fost puși sub învinuire pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Față de cei doi suspecți, polițiștii Biroului Investigații Criminale au dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând să fie prezentați parchetului local cu propunerea de a dispune măsuri preventive.

Sursa citată menționează că unul dintre suspecți se afla sub măsura controlului judiciar într-o altă cauză penală.

Cei doi tineri au fost reținuți și încarcerați în Centrul de reținere și arestare preventivă al I.P.J. Suceava.

În acest caz cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale, tinerii fiind suspectați și în alte cauze de furt.(N.B.)


Intră acum și în grupul de