Un bărbat a încercat să intre în țară prin Vama Siret cu 1.640 de pachete cu țigări de contrabandă ascunse în podeaua autoturismului


Intră acum și în grupul de

Poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali din cadrul P.T.F. Siret au descoperit, miercuri dimineața, ascunse într-un spaţiu special amenajat în podeaua unui autoturism condus de un cetățean român, aproximativ 1.640 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, comisar șef Ilie Poroch Serițan, miercuri dimineața în jurul orei 01.30, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Siret pe sensul de intrare în ţară, un cetățean român P. A. în vârstă de 36 de ani, conducând un autoturism Opel Zafira.

Poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor în urma căruia a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, într-un spațiu special amenajat în podeaua autoturismului, cantitatea de 1.638 pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană.

Întreaga cantitate de ţigări în valoare de 2.457 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.

Totodată, autoturismul în valoare de 4.500 lei a fost indisponibilizat în vederea confiscării de către autoritatea vamală, deoarece avea un spațiu special amenajat pentru transportul țigărilor, a precizat sursa citată.(N.B.)


Intră acum și în grupul de