Intră acum și în grupul de
Asociația de ajutorare a copiilor și tinerilor dotați şi talentați, din sistemul de protecție a copilului aflat în dificultate ”EURROACTIV” Suceava și Asociația ”Plai Străbun”, în colaborare cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, şi Palatul Copiilor din Suceava, au organizat împreună Carnavalul Primăverii în data de 11 mai 2019, eveniment susţinut de Shopping City Suceava, S.C. Alka România, S.C. S & O Group, S.C. Simba Invest din Bacău, S.C. Sav Com din Şcheia, Restaurant Latino Suceava, domnul Mitică Negru de la Benzinăria Oscar din Suceava, S.C. Adria S.R.L. Suceava și domnul Andrei Ghiaţă de la S.C. Global Mutual Assistance.
La eveniment au participat copii din Centrele de Plasament sucevene, şi de la Palatul Copiilor Suceava, elevii finalişti de la concursul Miss & Mister Bucovina.
Juriul Carnavalului Primăverii a fost compus din: prof. Loredana Mihaela Ceică – inspector școlar la Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava – preşedinta juriului, doamna prof. Narcisa-Daniela Ştefănescu – coordonatoarea Asociaţiei EUROACTIV Suceava, doamna ec. Luminiţa-Viorica Banc – preşedinta Asociaţiei Plai Străbun, doamna Daniela Moroşan – Manager de caz de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, domnul Corneliu-Doru Airoaie – Director General la S.C. Adria S.R.L. Suceava, şi domnul Ciprian-Mihai Harja – Director zonal la S.C. Alka Trading România.
Concursul a fost organizat pentru stimulare talentelor copiilor instituționalizați și de prevenire a marginalizării sociale a tuturor copiilor din sistemul de protecţie socială.
Au confirmat participarea: copiii de la Centrul de Servicii Multifuncţionale pentru copilul aflat în dificultate – Gura Humorului, Servicii Multifuncţionale pentru copilul aflat în dificultate – Fălticeni și, Casa de tip familial „Sf. Gheorghe” din Dolhasca.
În deschidere a debutat o fantezie coregrafică efectuată de elevele de la Palatului Copiilor Suceava coordonate de doamna prof. Mirela Duminică;
Probele concursului au fost momente artistice și lucrări efectuate de beneficiarii Centrelor de Plasament sucevene.
Pauzele concursului au fost încântate de momente artistice, dansuri moderne coregrafiate de doamna prof. Mirela Duminică, și melodii interpretate de elevii finalei Miss & Mister Bucovina, de la Colegiile sucevene.
Elevele de la Centrul de Servicii Multifuncţionale pentru copilul aflat în dificultate – Gura Humorului au încântat publicul cu dansuri moderne – coregrafiate de voluntara Pintilescu Bianca, elevă în clasa a VII la Școala Gimnazială nr. 1 Gura Humorului.
Elevul Alexandru Gheorghiță de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” din Suceava, a interpretat melodia ”I see fire”.
Elevii de la Servicii Multifuncţionale pentru copilul aflat în dificultate din Fălticeni, au prezentat o poezie, un cântec pascal și expoziție cu lucrări efectuate de copiii instituționalizați.
Elevele de la Palatul Copiilor Suceava au încântat publicul cu dansuri moderne.
Elevii de la Casa de tip familial „Sf. Gheorghe” din Dolhasca, au interpretat pricesne pascale.
În pauza mare când juriul delibera clasamentul final au fost prezentate dansuri moderne cu elevele Palatului Copiilor Suceava coordonate de prof. Mirela Duminică; recital cu, cântecele ”You are the reason”, ”Stay”, ”Ochii tăi” interpretate de Magdalena Drăgoi de la Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” Suceava;- duet cu Magdalena Drăgoi și Alexandru Gheorghiță ce au interpretat melodiile ”Tu – the motans” și ”Happier-Ed sheeran”;
Decernarea premiilor a fost efectuată de Președinta juriului – doamna inspector școlar prof. Loredana-Mihaela Ceică şi de sponsorul – domnul Corneliu-Dorul Airoaie de la S.C. Adria S.R.L. Suceava.
Juriul a deliberat Clasamentul final, acesta fiind:
– Locul I: Centrul de Servicii Multifuncţionale pentru copilul aflat în dificultate – Gura Humorului;
– Locul I: Servicii Multifuncţionale pentru copilul aflat în dificultate – Fălticeni;
– Locul I: Casa de tip familial „Sf. Gheorghe” din Dolhasca;
– Locul I: eleva Galea Florica Angela din asistenţă maternală.
Gazdele concursului au fost voluntarii Asociaţiei EUROACTIV Cerasela Iacobăț şi Vlad Iriciuc ce au prezentat întreg evenimentul.
Intră acum și în grupul de