Un bărbat din Calafindești a pierdut controlul asupra mașinii și a intrat într-un autoturism parcat. Acesta era băut și nu avea permis de conducere


Intră acum și în grupul de

Un bărbat din Calafindești a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat într-un autoturism parcat, duminică, în jurul orei 15:45. Acesta era beat și nu avea permis de conducere.

Astfel, potrivit cercetărilor, un bărbat de 40 ani din comuna Calafindești, în timp ce se deplasa pe DJ 209D,  duminică, în jurul orei 15.45, din direcția centru sat Calafindești către sat Botoșenița Mare, din cauza vitezei neadaptate la condițiile drumului în pantă și a unei curbe la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu partea din spate a autoturismul parcat în fața imobilului, în afara drumului.

În urma impactului bărbatul a suferit leziuni ușoare.

La Spitalul Județean Suceava bărbatula fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat, și ulterior a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Urmare a verificărilor efectuate s-a constatat faptul că acesta nu posedă permis de conducere, pentru nici o categorie de vehicule.

În acest caz s-a deschis dosar penal pentru: ,, vătămare corporală din culpă”, ,,conducerea unu vehicul fără permis de conducere” și ,,refuz de prelevare mostre biologice”. (Cristina Adelina Ciobanu)


Intră acum și în grupul de