Intră acum și în grupul de
Un bărbat a intrat cu mașina în gardurile a mai multor imobile, duminică, în jurul orei 10:55, în comuna Frumosu, în timp ce conducea un autoturism. Acesta a părăsit locul producerii accidentului.
În timp ce conducea autoturismul pe D.J. 176, , duminică, în jurul orei 10:55, în comuna Frumosu, având ca pasager pe locul din dreapta față, un localnic a ajuns la o curbă spre stânga, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în gardurile a mai multor imobile, autovehiculul rămânând proiectat în gardul unui imobil.
După producerea accidentului, conducătorul auto a ridicat plăcuțele cu nr. de înmatriculare de pe autoturism și a părăsit locul producerii accidentului fără să anunțe poliția, iar pasagerul a suferit vătămări corporale grave.
Din primele verificări s-a constatat că proprietarului autoturismului este un bărbat de 29 ani, din comuna Frumosu, sat Dragoșa, posibil conducător al autoturismului în momentul producerii accidentului.
Au fost efectuate verificări la domiciliul acestuia, unde a fost identificată mama sa care a declarat verbal că fiul său este plecat de la domiciliu de la ora 07.00, fără a cunoaște date cu privire la locul în care se află acesta.
În acest caz s-a deschis dosar penal pentru infracţiunile de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.
La ora 18.10, bărbatul s-a prezentat la sediul Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc, unde a recunoscut faptul că s-a aflat la volanul autoturismului la momentul producerii accidentului. Acesta fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Prin ordonanța s-a dispus reținerea suspectului pe o perioadă de 24 de ore.
A fost depus în C.R.A.P. Suceava, iar în cursul zilei de luni va fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc cu propunerea luării măsurii controlului judiciar. (Cristina Adelina Ciobanu)
Intră acum și în grupul de