Dosare penale pentru doi bărbați în urma unui accident rutier în Vicovu de Sus. Un șofer a lovit cu mașina un bărbat care conducea un scuter, iar polițiștii au constatat că bărbatul care conducea scuterul nu avea permis de conducere, iar scuterul nu era înmatriculat


Intră acum și în grupul de

 Un bărbat de 31 de ani din Ipotești a lovit cu mașina pe care o conducea un scuter condus de un localnic, marți, la prânz, în timp ce efectua manevra de mers înapoi într-o parcare de pe strada  Calea Cernăuți, din orașul Vicovu de Sus.

În urma accidentului a rezultat rănirea bărbatului de 50 de ani care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

FOTO: www.igj.ro

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma verificărilor , polițiștii au stabilit că bărbatul de 50 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie auto, iar scuterul nu este înmatriculat sau înregistrat.

În acest caz, s-a deschis dosar penal pentru; „vătămare corporală din culpă”, față de conducătorul autoturismului și ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și ”punerea în mișcare sau conducerea unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat”, față de bărbatul de 50 de ani. (Cristina Adelina Ciobanu)


Intră acum și în grupul de