Importantă donaţie de publicaţii din partea Arhivei „Eugeniu Coşeriu”, de la Universitatea din Tübingen din Germania pentru Biblioteca USV. Donaţia va constitui baza înfiinţării unui Centru European de Studii Integraliste în cadrul USV


Intră acum și în grupul de

Săptămâna trecută, Biblioteca Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava a primit o importantă donaţie de publicaţii din partea Arhivei „Eugeniu Coşeriu”, de la Universitatea din Tübingen, Germania, anunță instituția academică suceveană.

            Este vorba de aproximativ 700 de titluri, cuprinzând peste 5000 de publicaţii periodice şi seriale din biblioteca personală a lui Eugeniu Coşeriu, dar şi un număr impresionant de extrase din articolele lingvistului. Acestea au fost selectate şi împachetate în 89 de cutii, care, prin grija Rectorului USV, prof. univ. dr. ing. Valentin Popa, au ajuns la Biblioteca Universitară suceveană.

            Iniţiatorul importantei donaţii este profesorul Johannes Kabatek, directorul Arhivelor „Eugeniu Coşeriu” din Tübingen și Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava. Cristina Bleorţu, fostă studentă a USV, în prezent cadru didactic la Universitatea din Zürich, s-a ocupat de selecţia, împachetarea şi expedierea acestei donaţii de o inestimabilă valoare spirituală.

            Eugeniu Coşeriu (1921-2002), considerat unul dintre cei mai mari lingvişti ai lumii din a doua jumătate a secolului al XX-lea, a ţinut mai multe prelegeri şi conferinţe la USV între anii 1992-2001, când a participat şi la mai multe ediţii ale Colocviului Internaţional de Ştiinţe ale Limbajului de la Suceava. Coşeriu a fost puternic legat afectiv de Şcoala de lingvistică suceveană, care păstrează şi promovează şi astăzi tradiţiile şi principiile integralismului lingvistic coşerian. Reamintim că marele profesor este Doctor Honoris Causa al peste 30 de mari universităţi din întreaga lume (inclusiv al celei din Suceava) şi primul cetăţean de onoare al Municipiului Suceava.

            Această donaţie va constitui baza înfiinţării unui Centru European de Studii Integraliste în cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava.(N.B.)


Intră acum și în grupul de