Un tânăr din Rădăuți a condus un autoturism băut şi fără permis şi a provocat un accident rutier urmat de scandal


Intră acum și în grupul de

Un tânăr în vârstă de 26 de ani din Rădăuți care conducea un autoturism, luni seară, băut şi fără permis a provocat un accident rutier.

Potrivit  IPJ Suceava, luni, în jurul orei 22.20, Poliția municipiului Rădăuți a fost sesizată despre faptul că pe strada Mihai Viteazul din localitate s-a produs un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, urmat de un scandal între participanții la trafic.

Polițiștii au identificat un autoturism care prezenta avarii în urma impactului cu peretele unui imobil și pe conducătorul acestuia, un localnic de 26 de ani.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că bărbatul de 26 de ani nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.

Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În acest caz, s-a deschis dosar penal pentru „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Tot luni, o patrulă din cadrul Poliției municipiului Rădăuți a oprit pentru control pe strada Piața Unirii din localitate, autoturismul condus de un tânăr de 24 de ani din comuna Burla.

               În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.

               În acest caz, s-a deschis dosar penal pentru: „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”. (Cristina Adelina Ciobanu)


Intră acum și în grupul de