Intră acum și în grupul de
Doi suceveni au fost trimiși în judecată pentru dare de mită după ce au încercat să ofere unui polițist 100 de euro pentru a nu-i testa alcoolemia unuia dintre ei care conducea în stare de ebrietate autoturismul.
Potrivit Parchetului Tribunalului Suceava, în 12 august 2018, în jurul orelor 04:00 – 04:30, agenţi de poliţie din cadrul unei Secţii de Poliţie Rurală din județul Suceava, se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu şi desfăşurau activităţi specifice pe linia prevenirii şi combaterii abaterilor rutiere. În aceste împrejurări, unul dintre agenții de poliţie a efectuat semnal regulamentar de oprire în trafic a autoturismului în care se aflau cei doi inculpați în prezenta cauză. La volanul autoturismului menţionat se afla un bărbat, iar pasager în autoturism era un alt bărbat, care reveneau la domiciliu de la o petrecere la care consumaseră băuturi alcoolice.
Agentul de poliţie s-a prezentat şi i-a solicitat conducătorului auto să prezinte documentele personale şi ale autoturismului, constatând în acelaşi timp că acesta emana halenă alcoolică. Șoferul, aflat la volanul autoturismului, a prezentat documentele solicitate de către organele de poliţie, iar la întrebarea formulată de lucrătorul de poliţie privind consumul de băuturi alcoolice a recunoscut că a băut două sau trei beri.
În consecinţă, agentul de poliţie l-a informat că va fi necesară testarea sa cu aparatul etilotest pentru stabilirea alcoolemiei, dar în acel moment, în discuţie a intervenit şi pasagerul, iar atât el, cât şi șoferul au afirmat că nu va avea loc nicio testare.
Ei au coborât din autoturism, apropiindu-se de agentul de poliţie, iar pasagerul a scos dintr-un portofel din autoturism o bancnotă de 100 de euro şi i-a oferit-o în mod repetat agentului de poliţie, încercând chiar să i-o introducă în buzunar, pentru a-l determina pe acesta să nu-l testeze cu aparatul etilotest pe șofer şi să nu ia măsurile legale corespunzătoare faţă de acesta. Agentul de poliţie a refuzat ferm oferta de mită, respingând suma de bani oferită.
Văzând că agentul de poliţie refuză primirea sumei de bani,pasagerul i-a înmânat bancnota de 100 de euro șoferului care, la rândul său, a oferit-o în mod repetat agentului de poliţie, în acelaşi scop, pentru a-l determina pe acesta să nu-l testeze cu aparatul etilotest şi să nu ia măsurile legale corespunzătoare. Agentul de poliţie a respins în continuare oferta de mită, în mod ferm, astfel că șoferul a renunţat şi a introdus bancnota de 100 de euro în buzunarul din spate al pantalonilor pe care îi purta.
Discuţiile dintre organele de poliţie şi cei doi au devenit contradictorii şi s-au transformat într-un conflict în momentul în care agentul de poliţie a încercat să-l conducă pe șofer la autospeciala de poliţie, pentru a-l transporta la spital în vederea recoltării de probe biologice, circumstanţe în care pasagerul l-a agresat pe agentul de poliţie, respectiv l-a tras de uniformă, în încercarea de a-l împiedica să-şi exercite atribuţiile de serviciu.
Agentul de poliţie a fost nevoit să folosească spray-ul lacrimogen, iar ulterior l-a încătuşat pe pasager, iar șoferul a devenit la rândul său recalcitrant, astfel că organele de poliţie l-au încătuşat şi pe acesta.
Cei doi au fost conduşi la sediul Poliţiei, iar apoi șoferul a fost condus la spital, în vederea recoltării de probe biologice, iar cu ocazia controlului corporal efectuat, asupra sa a fost identificată bancnota de 100 de euro, care a fost anterior oferită agentului de poliţie, pentru ca acesta să îşi încalce atribuţiile de serviciu, suma de bani fiind ridicată, apoi sechestrată.
Pasagerul din mașină a fost cercetat și pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, iar prin sentința penală din 30.10.2018, acesta a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare, cu suspendarea pedepsei sub supraveghere în timp ce șoferul este cercetat într-un alt dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.(N.B.)
Intră acum și în grupul de