Intră acum și în grupul de
În timp ce conducea autoturismul în afara localității Stroiești, joi dimineață, un bărbat în vârstă de 64 de ani s-a angajat în depășirea unei coloane de autovehicule și a acroșat autoturismul condus de un bărbat de 30 de ani din comuna Șcheia care efectua virajul la stânga pentru a intra în incinta unei societăți comerciale.
Potrivit IPJ Suceava, un bărbat de 64 de ani din municipiul Câmpulung Moldovenesc, în timp conducea autoturismul pe DN 17 în afara localității Stroiești, joi dimineață, s-a angajat în depășirea unei coloane de autovehicule, ocazie cu care, a acroșat autoturismul condus de un bărbat de 30 de ani din comuna Șcheia care efectua virajul la stânga pentru a intra în incinta unei societăți comerciale.
Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 30 de ani și a unui bărbat de 67 de ani din comuna Șcheia, pasager în autoturismul condus de acesta.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În acest caz, s-a deschis dosar penal, ce va fi soluționat procedural. (Adelina Cristina Ciobanu)
Intră acum și în grupul de