Intră acum și în grupul de
Nota 8,2 reprezintă punctajul final ce o declară „promovat” pe Cristina Iordăchel la concursul pentru funcţia de manager la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava. În aceste condiţii, democrat-liberala Cristina Iordăchel revine la şefia acestei instituţii după o absenţă de un an, medicul dermato-venerolog fiind la conducerea CAS în perioada august 2005 – februarie 2008. Interimatul la conducerea Casei a fost asigurat în ultimul an de directorul executiv economic al instituţiei, economistul Michaela Pelepco.
Cristina Iordăchel a fost notată cu 8,4 la proba scrisă şi cu 8 la interviu, un rezultat foarte bun, având în vedere că este a şaptea medie în ordinea notelor obţinute de candidaţi, punctajul acesteia fiind la egalitate cu ale candidaţilor de la Dolj şi Ialomiţa. „M-am descurcat foarte bine”, a spus medicul Iordăchel, cu menţiunea „aş fi foarte mulţumită de mine ca manager dacă aş reuşi să primesc această notă şi din partea asiguraţilor”.
În privinţa măsurilor pe care intenţionează să le ia în perioada următoare, Cristina Iordăchel a precizat că va avea în vedere reducerea consumului de medicamente, în general, al celor pentru bolile cronice, în special, având în vedere că la unele boli, precum diabetul, consumul „a crescut de la o zi la alta”. Chiar dacă farmaciile pot elibera acum medicamente nelimitat, Cristina Iordăchel spune că vor fi monitorizate consumurile de medicamente la farmacii, fiindcă suma totală nu trebuie să depăşească fondurile care se alocă prin buget.
În aceste condiţii, CAS Suceava va face o analiză comparativă a consumurilor lunare de medicamente ale farmaciilor aflate în contract cu CAS, pentru a vedea atât modul în care acestea au crescut, cât şi gruparea pe farmacii a medicilor care prescriu reţetele.
Totodată, se va face şi o evaluare a activităţii spitalelor.
În opinia Cristinei Iordăchel, nu va fi un an uşor din punct de vedere financiar, în condiţiile în care bugetul iniţial pentru anul 2009 reprezintă 78% din bugetul total al anului 2008, şi că repartizarea bugetelor pe 2009 către spitale se va face în funcţie de activitatea fiecărei unităţi în parte.
Intră acum și în grupul de