Intră acum și în grupul de
Un bătrân în vârstă de de 80 ani, care conducea scaunul cu rotile acționat electric a fost lovit de o mașină, luni, la amiază, deoarece nu a acordat prioritate autoturismului. Acesta a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Potrivit IPJ Suceava, în timp ce conducea scaunul cu rotile acționat electric pe strada 22 Decembrie din municipiul Rădăuți, luni, la amiază, un localnic de 80 de ani a efectuat virajul la stânga pentru a pătrunde pe strada Petre Liciu, fără să acorde prioritate de trecere autoturismului condus regulamentar de un bărbat de 43 de ani din comuna Marginea și a intrat în coliziune cu acesta.
În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a bărbatului de 80 de ani, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorii celor două vehicule au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În acest caz, s-a deschis dosar penal. ( Adelina Cristina Ciobanu)
Intră acum și în grupul de