Rădăuțenii au învățat să acorde primul ajutor printr-un proiect realizat de Asociația Rădăuțiul Civic și Fundația pentru SMURD


Intră acum și în grupul de

Asociația Rădăuțiul Civic în colaborare cu Fundația pentru SMURD și cu sprijinul Casei de Cultură a Municipiului Rădăuți a organizat primul curs de prim ajutor de bază duminica trecută la Casa de Cultură din Rădăuți.  Cele 25 de locuri disponibile au fost ocupate în câteva zile de la lansarea înscrierilor.

Participanții au învățat despre procedeele de acordare a primului ajutor și au exersat manevrele de bază în resuscitarea cardiorespiratorie la adult și copil, poziția laterală de siguranță și dezobstrucția de cale aeriană superioară la adult și copil. 

Prevenția este foarte importantă pentru că astfel pot fi reduse cazurile de agravare a stării de sănătate a victimelor – lucru ce se întâmplă deseori din cauză că martorii la o situație de urgență medicală nu știu cum să reacționeze până în momentul în care sosește ajutorul medical calificat solicitat prin apel la numărul unic 112. Viata unei persoane accidentate depinde de multe ori de cât de repede este acordat primul ajutor și de cât de pregătită este persoana care acordă primul ajutor.

4 din 5 stopuri cardio-respiratorii se întâmplă acasă, iar fiecare minut de întârziere a aplicării manevrelor de resuscitare unei victime aflată în stop cardio-respirator scad șansele de supraviețuire cu până la 10% pe minut.

„Este evident de ce e bine ca fiecare dintre noi să cunoască elementele de bază din acordarea primului ajutor și este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să aloce timp pentru a învăța cum să salvezi o viață, pentru că Cine salvează o viață, salvează o lume întreagă!” a declarat Alina Popescu, coordonatoarea echipei de voluntari a Fundatiei pentru SMURD în judetul Suceava.

„Suceava este județul care a înregistrat 100 decese/lună datorită afecțiunilor cardiace, iar  această inițiativă a apărut tocmai pentru că există o nevoie reală în județ pentru o activități de prevenție adresate adulților. Ne-a bucurat interesul rădăuțenilor pentru acest curs și sperăm ca prin această inițiativă să putem schimba acele statistici îngrijorătoare. Ne-am bucura să vedem în viitor investiții și în cât mai multe defibrilatoare amplasate în locuri publice din județ, măcar din principalele orașe, dar și un apel constant chiar din partea medicilor cardiologi care să îndrume pacienții și rudele acestora sau să le recomande să urmeze un curs de prin ajutor” a menționat Luca Ciubotaru, președinte al Asociației Rădăuțiul Civic. (C.P.)


Intră acum și în grupul de