Intră acum și în grupul de
Un bărbat din Bălcăuți a fost imobilizat, încătușat și reținut luni pentru violență în familie, acesta lovindu-și soția, iar copilul lor a anunțat Poliția.
Astfel, un copil a sesizat, luni după amiaza, polițiștii din Bălcăuți că tatăl său pe bate pe mama sa.
Un echipaj format din doi polițiști s-a deplasat imediat la adresa respectivă unde, în stradă, a fost găsită mama copilului care a făcut sesizarea și care avea urme de lovituri pe față.
Ea a spus că soțul ei, în vârstă de 30 de ani, este beat și că a lovit-o cu pumnul în față.
Polițiștii au intrat în curtea locuinței la solicitarea femeii, iar la apariția bărbatului aceștia s-au prezentat și i-au explicat acestuia motivul pentru care au venit, cerându-i să explice cauza conflictului cu soția și să se legitimeze.
Bărbatul a refuzat să se legitimeze și a devenit agresiv față de polițiști și față de soție, încercând să o lovească pe aceasta în prezența lor.
În aceste condiții, polițiștii au intervenit pentru imobilizarea și încătușarea agresorului, care a opus rezistență.
Bărbatul a fost reținut 24 de ore și introdus în Arestul IPJ Suceava urmând să fie prezentat Judecătoriei Rădăuți pentru luarea unor măsuri preventive.(N.B.)
Intră acum și în grupul de