Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, miercuri, că este îngrijorat că a trecut jumătatea anului, iar Guvernul nu deblochează proiectul de realizare a conductei de gaz natural de la Pojorâta la Vatra Dornei
El a spus că în urma insistențelor și demersurilor pe care le-a făcut factorii guvernamentali au inițiat un proiect de Hotărâre de Guvern privind declararea proiectului de investiții „Conducta de transport gaze naturale Pojorâta – Vatra Dornei ca proiect de importanță națională în domeniul gazelor naturale”, ca soluție pentru a rezolva problema terenul aferent investiției.
„De luni de zile tot ni se spune că se va face ceva. Intrăm curând în a doua jumătate a anului și sunt îngrijorat că Guvernul nu mișcă nimic și că nici în iarna ce vine Vatra Dornei nu va avea gaz. Între timp Primăria Vatra Dornei s-a mobilizat și a reușit să aducă două cazane noi, dar acest lucru nu este suficient”, a spus președintele Flutur.
El a mai declarat că a solicitat ca Ministerul Economiei să sprijine Societatea Națională de Transport Gaze Naturale „Transgaz” S.A. Mediaș pentru a finaliza și pune în funcțiune conducta de transport gaze naturale de înaltă presiune pe segmentul Pojorâta-Vatra Dornei.
Flutur a argumentat că tronsonul Pojorâta-Vatra Dornei face parte din magistrala Frasin-Câmpulung Moldovenesc-Vatra Dornei, și mai sunt de executat 28 km din cei 66 km proiectați, iar demersul este motivat că în Municipiul Vatra Dornei a fost construită în anul 2008 o centrală cu cogenerare care nu funcționează deoarece gazul metan nu a ajuns la Vatra Dornei, iar municipiul-stațiune se confruntă an de an cu greutăți foarte mari în asigurarea căldurii in apartamentele locuitorilor și a apei calde menajere.
Mai mult, prin aducțiunea de gaz natural în municipiul Vatra Dornei s-ar crea condiții decente de trai pentru locuitori, cât și pentru turiștii care vizitează sau se tratează în stațiunea Vatra Dornei, dar va fi și un stimulent pentru dezvoltarea unor activități economice.
„În momentul de față locuitorii din municipiul Vatra Dornei sunt racordați la sistemul centralizat de încălzire, beneficiind de o centrală termică cu combustibil lemnos (rumeguș), posibilitățile de asigurare a rumegușului fiind limitate din cauza folosirii acestuia în procesul tehnologic de către operatori economici din zonă”, a mai spus Gheorghe Flutur.(T.B.)
Intră acum și în grupul de