Ucrainean căutat de autoritățile române pentru a executa o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru contrabandă, depistat în Vama Siret, la intrarea în țară


Intră acum și în grupul de

Un ucrainean care era căutat pentru a executa o pedeapsă de doi ani de închisoare a fost depistat, vineri dimineața, în Vama Siret, în timp ce intra în România la volanul unui autocamion.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, comisar șef Ilie Poroch Serițan, polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Siret au identificat și predat autorităților competente un cetăţean ucrainean, condamnat la doi ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

Astfel, vineri dimineața, în jurul orei 01.00, în Punctul de Trecere al Frontierei Siret, județul Suceava, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară cetăţeanul ucrainean  I. A., în vârstă de 52 de ani, conducând un automarfar marca Scania, înmatriculat în Ucraina.

Cu ocazia formalităților specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că bărbatul este căutat de autoritățile din România.

Pe numele lui a fost emis, de către Judecătoria Rădăuţi, în data de 07.06.2019, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

Persoana în cauză a fost predată unui echipaj din cadrul  Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava  în vederea luării măsurilor legale ce se impun.(N.B.)


Intră acum și în grupul de