Casa Judeţeană de Pensii Suceava se apropie de finalizarea recalculării drepturilor de pensie pentru persoanele care beneficiază de Legea 221/2018


Intră acum și în grupul de

Directorul executiv al Casei Judeţene de Pensii Suceava, Constantin Boliacu, a informat, marţi, într-un comunicat de presă, că  la nivelul instituţiei există 2194 de dosare care intră sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 221/2018.

Boliacu a  precizat că, până în prezent, din numărul total de dosare care beneficiază de recalculare în temeiul Legii nr. 221/2018, la CJP Suceava au fost efectiv recalculate pensiile în cazul a 1862 de persoane, procentul de realizare a operaţiunii de recalculare fiind de 85 la sută.

El a reamintit că recalcularea drepturilor de pensie aflate în plată, în temeiul dispoziţiilor Legii nr.221/2018, vizează: pensionarii care au beneficiat de majorarea prevăzută la art.169^1  şi care până la data de 31.12.2015 au avut drepturi stabilite sau recalculate prin utilizarea unui stagiu de cotizare mai mic decât cel general, datorită unor reglementări cu caracter special sau a dispoziţiilor unor  hotărâri judecătoreşti, precum şi pensionarii cu drepturi deschise între data de 01.01.2011 şi data intrării în vigoare a Legii nr.221/2018 şi care au desfăşurat un număr determinat de ani în condiţiile speciale prevăzute la art.30 alin.1,litera d,e şi f din Legea nr.263/2010.(personalul navigant din aviaţia civilă ale cărui locuri de muncă se încadrează în condiţii speciale, activitatea desfăşurată în subteran la construcţii hidrotehnice de tuneluri, de galerii, precum şi de centrale electrice subterane, la exploatări din cariere prin tuneluri şi galerii, activitatea desfăşurată de personalul din siguranţa circulaţiei, care îndeplineşte funcţia de mecanic de locomotivă şi automotor, mecanic ajutor şi mecanic instructor, activitatea desfăşurată la forajul sondelor de ţiţei şi gaze,activitatea desfăşurată de personalul de la furnale, profesiile din activitatea artistică  ale căror locuri de muncă se încadrează în condiţii speciale etc).

“Drepturile de pensie se recalculează şi se plătesc de la data de 01.10.2018, indiferent de data emiterii deciziei de recalculare”, a subliniat Boliacu adăugând că, potrivit legii, data de finalizare a operaţiunii de recalculare a pensiilor este 30 septembrie 2019.


Intră acum și în grupul de