Ziua europeană de prevenire a furturilor din locuință: Poliția Suceava a reluat acțiunile din casă în casă prin care explică sucevenilor cum pot preveni furturile.


Intră acum și în grupul de

Poliția Română, în parteneriat cu EUCPN (Rețeaua Europeană de Prevenire a Criminalității), EUROPOL și alte 12 state din Europa,a lansat, miercuri, 19 iunie, prima Zi europeană de prevenire a furturilor din locuință.

Pentru că furtul din locuință este infracțiune în toate statele europene, autoritățile de aplicare a legii, reunite în cadrul EUCPN și EUROPOL, au lansat, astăzi, 19 iunie 2019, o inițiativă ce are drept scop conștientizarea cetățenilor cu privire la modalităţile prin care își pot proteja locuinţa, pentru a nu deveni victime ale furturilor.

Poliția Română, în parteneriat cu EUCPN, EUROPOL și alte 12 state, își propun să atragă atenția asupra prevenirii infracțiunilor de furt din locuințe.

Astfel, prin activitățile din această zi, la nivel european, specialiștii în prevenirea criminalității recomandă cetățenilor să nu comunice date despre plecarea de acasă pentru o perioadă mai lungă în convorbirile cu alte persoane sau pe reţele de socializare. Check-in-ul din aeroport aduce like-uri, dar vă face vulnerabil în fața hoților. De asemenea, cetățenii sunt sfătuiți să nu posteze pe site-urile de socializare imagini din care să reiasă că deţin în casă bunuri de valoare sau că sunt plecați de acasă. Selfie-urile sunt și ele distractive, dar trebuie avut grijă la ce se observă în imagine.

În România, în primele luni ale anului 2019, au fost sesizate 9.210 infracţiuni de furt din locuinţe, cu 5.45% mai puţin faţă de perioada similară a anului 2018, majoritatea înregistrate în mediul urban.

La nivelul județului Suceava în primele 5 luni ale anului au fost sesizate 234 de furturi din locuință, cu 79 mai puține decât în primele 5 luni din 2018.

Cu această ocazție, polițiștii le mulțumesc cetățenilor pentru măsurile suplimentare de siguranță luate, măsuri ce a dus la acest rend descendent, dar atenționează asupra faptului că, multe din fapte sunt săvârșite pe fondul superficialității în asigurarea locuințelor.

Analiza infracţiunilor de furturi din locuinţe evidenţiază o multitudine de moduri de operare utilizate de infractori pentru săvârşirea unor astfel de fapte. De asemenea, din datele analizate rezultă că  unul din patru furturi este posibil pe fondul neglijenței proprietarului în a adopta măsuri simple, dar eficiente de autoprotecție.

Poliția Județeană Suceava anunță că începând de miercuri și până la sfârșitul săptămânii, peste 100 de polițiști suceveni vor fi angrenați  în activități de prevenire și informare, în special în mediul rural și în zonele cu case izolate sau locuite de persoane vârstnice.

O primă activitate s-a desfășurat la nivelul Secției de Poliție Ipotești. Polițiștii secției au mers din casa în casă la persoanele vârstnice, au purtat discuții cu acestea și le-au arătat cum pot cădea victime ale furturilor dar și cum pot preveni aceste fapte. Un subiect distinct l-a constituit prezentarea modului de operare în cazul furturilor prin împrietenire. Cetăţenii au fost avertizaţi cu privire la pericolele iniţierii unor relaţii de prietenie sau aparent comerciale cu persoane necunoscute care  vând diverse obiecte sau prestează anumite activităţi. De multe ori acestea sunt doar pretexte pentru a pătrunde în locuinţe, anexe sau curţi şi a sustrage bunuri sau sume de bani.(N.B.)


Intră acum și în grupul de