Dosar penal pentru trei arbori tăiați ilegal dintr-o pădure din Bălcăuți


Intră acum și în grupul de

În după-amiaza de luni, un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Adâncata a sesizat poliția despre faptul că un bărbat a tăiat trei arbori nemarcați din pădurea particulară situată pe raza localității Bălcăuți.

Din primele cercetări, polițiștii au identificat făptașul, acesta fiind un bărbat de 39 de ani din comuna Bălcăuți.

De asemenea, polițiștii au stabilit faptul că, bărbatul, având asupra sa o drujbă, a tăiat doi arbori de esență carpen și unul de esență salcâm, iar materialul lemnos rezultat respectiv circa 0,70 mc l-a lăsat la fața locului.

Materialul lemnos a fost ridicat de pădurar și lăsat în custodia unui localnic, valoarea acestuia urmând să fie stabilită de un reprezentat al Ocolului Silvic Adâncata.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „tăiere ilegală de arbori”, ce va fi soluționat procedural.


Intră acum și în grupul de