Intră acum și în grupul de
Fonduri de 5,79 de milioane de lei au fost alocate judeţului Suceava în 2019 pentru derularea în spitale a unor programe naţionale de sănătate, pentru Acţiunile Prioritare din cadrul Sistemului Integrat al marilor urgenţe a fost repartizată suma de 866 000 de lei, iar pentru derularea unor programe prin DSP alte 3,098 milioane de lei.
Potrivit consilierului Bianca Bighiu din cadrul Compartimentului de Relaţiile publice al DSP Suceava, în acest an au fost alocate judeţului Suceava fonduri însumând 5.792.000 lei pentru derularea în spitale a unor programe naţionale de sănătate, suma repartizată fiind mai mică decât în anul 2018, când au fost alocaţi 6.338.000 lei.
Sursa citată menţionează că pentru Programul Naţional de prevenire, supraveghere şi control al infecţiei HIV/SIDA au fost alocaţi 4,783 milioane de lei în acest an, faţă de 5,3 milioane de lei în 2018, iar pentru Programul Naţional de prevenire, supraveghere şi control al tuberculozei s-au alocat 468 000 de lei, la fel ca şi în anul 2018.
Pentru subprogramul de depistare precoce activă a cancerului de col uterin prin efectuarea testării Babeş-Papanicolau în rândul populaţiei feminine eligibile în regim de screening au fost repartizate fonduri de 294 000 de lei, faţă de 247 000 de lei în 2018.
Atât în anul 2019, cât şi în 2018, au fost alocaţi câte 40 000 de lei pentru Programul naţional de sănătate mintală şi profilaxia în patologia psihiatrică, în timp ce pentru Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană alocarea bugetară este de 80 000 de lei faţă de 158 000 de lei în 2018.
Pentru Profilaxia malnutriţiei la copiii cu greutate mică la naştere s-au alocat câte 23 000 de lei atât în 2018, cât şi 2019, iar pentru Prevenirea deficienţelor de auz prin screening auditiv la nou-născuţi alocarea bugetară este mai mare în 2019 faţă de 2018, crescând de la 14 000 de lei în 2018, la 24 000 de lei în 2019.
Pentru Profilaxia sindromului de izoimunizare Rh s-au alocat în acest an 80 000 de lei faţă de 88 000 de lei în 2018.
Conform DSP Suceava, pentru Acţiunile Prioritare din cadrul Sistemului Naţional Integrat al marilor urgenţe, destinat pacientului critic, la Acţiunea Prioritară Anestezie Terapie Intensivă(ATI) Adulţi şi Copii s-au alocat 360 000 de lei în 2019, faţă de 413 000 în 2018, iar pentru ATI nou-născuţi suma alocată este 205 000 lei în 2019, faţă de 208 000 lei în 2018.
Pentru Acţiunea Prioritară Infarct Miocardic Acut finanţarea stenturilor pentru tratamentul în urgenţă al pacienţilor cu infarct miocardic acut este de 155 000 de lei în 2019, cu 5000 de lei mai mic faţă de 2018, iar pentru Acţiunea Prioritară Accident Vascular Cerebral Acut(AVC) s-au alocat 76 000 de lei în acest an, bugetul fiind cu 1000 de lei mai mic decât cel din 2018, în timp ce pentru Acţiunea Prioritară Trauma, finanţarea pentru dispozitivele medicale speciale de osteosinteză necesare intervenţiilor chirurgicale în cazul pacienţilor cu leziuni traumatice acute este de 70 000 de lei.
Pentru programele naţionale de sănătate derulate de DSP Suceava, Ministerul Sănătăţii a alocat judeţului Suceava suma de 3 098 000 lei în 2019, faţă de 2 830 000 lei în 2018.
Astfel, la Programul Naţional de Vaccinare s-au alocat fonduri însumând 2 515 000 de lei în 2019, mai mare decât în 2018, când au fost 2 351 000 lei, la Programul naţional de supraveghere şi control al bolilor transmisibile s-au repartizat 127 000 de lei în acest an, faţă de 130 000 lei în 2018.
Pentru Programul naţional de de prevenire, supraveghere şi control al infecţiei HIV/SIDA în acest an bugetul este de 11 000 de lei, cu 3000 de lei mai mare ca în 2018, pentru Programul naţional de supraveghere şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale şi a rezistenţei microbiene, precum şi de monitorizare a utilizării antibioticilor alocarea bugetară este de 3000 de lei în 2019, faţă de 2000 de lei în 2018.
La Subprogramul de evaluare, promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate s-au alocat în acest an 22 000 de lei, cu 3000 de lei mai puţin decât în 2018, finanţarea fiind aceeaşi în acest an ca şi în 2018, respectiv 20 000 de lei, pentru Programul naţional de prevenire a îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc determinanţi din mediul de viaţă şi de muncă, iar pentru Profilaxia distrofiei la copiii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 12 luni, care nu beneficiază de lapte matern, s-au alocat 400 000 de lei în acest an, faţă de 295 000 de lei în 2018.
(L.B.)
Intră acum și în grupul de