Intră acum și în grupul de
Un incendiu a izbucnit, joi după-amiaza, la o casă de locuit din orașul sucevean Cajvana, anunță printr-un comunicat de presă Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava.
Pompierii au fost alertați în jurul orei 15:56. Imediat, la fața locului au intervenit pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Solca, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cajvana, cu suportul a trei autospeciale de stingere.
La sosirea echipajelor, ardea cu flacără acoperișul locuinței, construit din lemn, cu învelitoare din azbociment, existând pericolul de propagare la întreaga construcție și la anexele gospodărești.
Cu toate acestea, incendiul a fost lichidat rapid, la ora 16:47.
Totuși, au ars aproximativ 70 mp din acoperișul casei, precum și articole de îmbrăcăminte și bunuri casnice depozitate în pod. S-a degradat tavanul locuinței pe o suprafață de 10 mp.
Incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unui scurtcircuit produs la un conductor electric neizolat corespunzător față de materialele combustibile, anunță sursa citată.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit și anexele gospodărești, cu bunurile aferente.
Intră acum și în grupul de