Intră acum și în grupul de
Accident soldat cu rănirea a doi tineri s-a produs duminică seara în comuna Marginea.
Potrivit informațiilor IPJ Suceava, coliziunea s-a produs după ce șoferul de 19 ani al motocicletei, pe fondul neadaptării vitezei, a pătruns pe contrasens într-o curbă pe DJ 209K din comuna Marginea. În aceste condiții, motocicleta a intrat frontal într-un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 42 de ani, tot din comuna Marginea.
Din accident, a rezultat rănirea conducătorului motociclului și a unui tânăr de 18 ani din aceeași localitate, pasager al motociclului, care au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Motociclistul și conducătorul auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul de 19 ani nu posedă permis de conducere, motocicleta este înmatriculată în Anglia, iar numărul de înmatriculare aplicat aparține unui alt motociclu.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” și „conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare”, ce va fi soluționat procedural.(N.B.)
Intră acum și în grupul de