La Câmpulung, praxisul medicului de familie decedat a fost vândut


Intră acum și în grupul de

„La Câmpulung, deşi Casa de Asigurări a spus că la controlul lor, fişele pacienţilor erau, se pare că au fost aduse ulterior de ceilalţi medici”, a spus şeful Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, Alexandru Lăzăreanu, cu menţiunea că „se pare că familia a vândut praxisul”, respectiv lista cu pacienţi.

Directorul DSP Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu, a menţionat recent că are informaţii potrivit cărora, după decesul unui medic de familie din Câmpulung Moldovenesc, unii colegi medici de familie ar fi intrat în cabinet ca să ia fişele pacienţilor, dorind să-şi lărgească astfel propria lor listă cu asiguraţi. Şeful DSP Suceava a declarat că a anunţat Casa de Asigurări de Sănătate, singura în măsură să facă ”lumină” în această situaţie, să verifice aceste informaţii.

Pe de altă parte, purtătorul de cuvânt de la CAS Suceava, ec. Anda Sălăgean, a infirmat acest lucru. Contactată de mass-media, aceasta a solicitat la rândul său informaţii de la Biroul de Control al instituţiei, iar în urma verificării s-a constatat că toate fişele pacienţilor pentru care s-au raportat servicii la CAS au fost găsite la cabinet. Anda Sălăgean spune că totul depinde de praxis, dacă familia îl va vinde unui medic, acesta îşi poate adăuga pacienţii medicului respectiv.
Şeful DSP Suceava afirmă că şi în această situaţie, “chiar dacă familia vinde praxisul, omul e liber să aleagă şi trebuie întrebat la ce medic vrea să meargă”.
O altă soluţie, a precizat Anda Sălăgean, este ca pacienţii rămaşi fără medicul lor de familie să aleagă oricare alt medic.

În municipiul Câmpulung funcţionează 11 medici de familie, care au între 900 şi 2.300 pacienţi pe listă, medicul decedat având 842 pacienţi. Limita de pacienţi stabilită pentru mediul urban este de 1.000, dar în condiţii speciale, comisia paritară o poate schimba, mai spune şeful DSP.

Şeful DSP Suceava a spus că aşteaptă să primească mai multe informaţii despre acest caz.


Intră acum și în grupul de