Intră acum și în grupul de
Șase studenți ai Universității „Ştefan cel Mare” din Suceava au participat la școala de vară cu tema ,,Les trois enjeux du développement durable: énergie, environnement et société” („Cele trei mize ale dezvoltării durabile: energie, mediu înconjurător şi societate”).
Manifestarea a fost organizată prin colaborarea dintre Universitatea Politehnica din București și Agenţia Universitară a Francofoniei (Agence Universitaire de la Francophonie) și s-a derulat în perioada 14-21 iulie 2019, în cadrul Universității Politehnica din Capitală.
La eveniment au participat 60 de studenți din cinci țări: România, Republica Moldova, Ucraina, Bulgaria şi Turcia. Printre ei, și şase studenţi din anii II şi III ai Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării: Daniela Bargan, Andrei Kapsamun, Nelly Machidon, Maria Tătaru, Tatiana Obreja şi Anastasia Rotari.
La întoarcerea în Suceava, studenţii suceveni și-au împărtășit impresiile acumulate în cadrul școlii de vară.
Aceștia au povestit că drumul spre București a început cu „nopţi nedormite, trenuri pierdute şi mers epuizant prin ploaie”.
Cu toate acestea, potrivit studenților „săptămâna de la Bucureşti s-a dovedit plină de emoţii plăcute, de informaţii utile, de oameni creativi şi, mai ales, de o puternică dorinţă de a schimba lumea”.
În cadrul evenimentului, studenții din Suceava au vizitat diferite facultăți a universităților din Capitală, unde s-au întâlnit profesori cu care au discutat, pe parcursul atelierelor, probleme de mediu, dar mai ales despre cum progresul tehnologic poate ajuta la găsirea unor soluții în vederea gestionării energiei electrice și a energiilor regenerabile.
Cu alte cuvinte, au fost abordate subiecte precum dezvoltarea durabilă, sustenabilitatea, relaţia dintre natură şi om, responsabilitatea civică.
Studenții afirmă că a fost „inedit, complicat, dar și palpitant pentru noi să vorbim despre probleme sociale din diferite țări și să găsim soluții la nivel global”.
Pe lângă asta, tinerii au avut ocazia să viziteze Castelul Peleș de la Sinaia, Rafinăria Petrobrazi OMV Petrom și mai multe obiective turistice din București.
La final, tinerii suceveni au relatat că din experiența acumulată la școala de vară au înțeles că „de noi, de tineri, depinde viitorul (…). Această Şcoală de vară ne-a oferit prilejul să ne lărgim orizonturile de cunoaștere, să ne depășim limitele şi să avem mai multă încredere în noi şi în ceilalți”, au conchis studenții universității sucevene.
Intră acum și în grupul de