Intră acum și în grupul de
Un tânăr din comuna Baia a ajuns cu mașina pe care o conducea urcată pe sensul giratoriu de pe DN 17 din comuna Păltinoasa după ce a adormit la volan.
Potrivit Poliției Județene Suceava, joi, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17 din comuna Păltinoasa, un tânăr de 28 de ani din Baia a ajuns în intersecția cu sens giratoriu cu DN 2E, iar din cauză că nu a adaptat viteza la condiţiile de drum şi a faptul că a adormit la volan, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a urcat pe sensul giratoriu.
În urma accidentului rutier, a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto.
El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În acest caz a fost deschis un dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Intră acum și în grupul de