Bucurie şi tristeţe de Paşti, la Spitalul Judeţean


Intră acum și în grupul de

Unitatea Primire Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Judeţean Suceava, în cele 3 zile de Paşti s-a confruntat cu mult mai multe prezentări faţă de zilele obişnuite, majoritatea fiind traumatisme prin agresiune şi accidente rutiere, accidente vasculare, probleme cardiovasculare, indigestii şi afecţiuni respiratorii la copii. Potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii medicale judeţene, Tiberiu Brădăţan, la UPU s-au prezentat aproximativ 500 de persoane, la fiecare gardă înregistrându-se aproximativ 180 de prezentări, 20 la sută din totalul pacienţilor fiind copii.

Dacă la adulţi au fost cazuri de decompensări ale unor boli cronice, dat fiind consumul mai mare de alimente consistente şi alcool, la copii au fost predominante afecţiunile respiratorii şi bolile digestive. „La adulţi, au predominat cazurile de decompensări ale unor boli cronice. Au fost semnalate multe hipertensiuni arteriale şi accidente vasculare cerebrale. La copii, cele mai întâlnite au fost afecţiunile respiratorii şi bolile digestive”, a spus medicul Brădăţan.

Acesta a menţionat că, faţă de anii precedenţi, nu au existat multe cazuri cu probleme digestive, oamenii fiind mai cumpătaţi, dar nu au lipsit intoxicaţiile cu alcool, tot pe fondul consumului excesiv de alcool fiind şi destui pacienţi cu policontuzii şi traumatisme prin agresiune.

Au existat şi două cazuri de tentative de suicid, unul dintre ele fiind un bărbat de 29 de ani din Fălticeni, bolnav de schizofrenie, care a înghiţit vreo 60 de capsule de trimetazidină.

Însă Sărbătoarea Pascală a adus şi bucurii în casele unor suceveni, primul venit pe lume, în noaptea de Înviere, fiind o fetiţă care s-a născut normal, la ora 23:15, la Maternitatea spitalului sucevean. Micuţa a primit nota 9 la naştere. O altă fetiţă s-a născut dimineaţă, în jurul orei 8, prin cezariană, fiind un copil sănătos, deşi născut prematur.


Intră acum și în grupul de