Accident de muncă la o fabrică din Suceava. O femeie și-a prins mâna într-un utilaj


Intră acum și în grupul de

O suceveancă de 42 de ani a fost rănită, luni, în timp ce lucra la un utilaj de confecționare a ambalajelor.

Femeia este angajată la o societate comercială din Suceava, ce are ca obiect de activitate confecționarea de ambalaje pentru produse comerciale.

Astfel, în timp ce lucra la un utilaj de confecționare de pungi de hârtie, femeii i-a fost prinsă mâna dreaptă în mașinăria aflată în funcțiune.

În urma accidentului, suceveanca a fost transportată la Spitalul Județean Suceava unde a fost diagnosticată preliminar cu ,,traumatism prin strivire membru drept superior”.

În cauză continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă” și „nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă”.

Amintim că tot luni a avut loc un alt accident de muncă în comuna Panaci. Acolo, un bărbat a ajuns la spital cu multiple fracturi deschide după ce peste acesta s-a prăbușit un panou metalic.


Intră acum și în grupul de