Incendiu la o hală de producție de mobilier la Straja. Pompierii au reușit să limiteze pagubele


Intră acum și în grupul de

Un incendiu a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică la o hală de producție de mobilier din Straja din cauza unui cablu electric cu izolația deteriorată, iar pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus și ai Detașamentului de Pompieri Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Straja și Brodina, au intervenit cu cinci autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizare și lichidare.

Potrivit ISU Suceava, la sosirea echipajelor de pompieri, flăcările se manifestau în hala de producție, construită pe structură metalică, cu învelitoare din azbociment, cu grinzi din lemn, cu pericol de propagare la întreaga construcție, dar și la o casă de locuit din apropiere.

În incendiu au ars elementele combustibile din structura halei pe o suprafață de aproximativ 250 mp, precum și bunuri din interior și s-au degradat mașini și utilaje de prelucrare a lemnului, precum și, parțial, pereții halei.

Datorită intervenției prompte a pompierilor militari, flăcările au fost localizate la timp, astfel încât s-au salvat restul halei de producție mobilier, cu o suprafață totală de 450 mp, și bunurile aferente, precum și locuința particulară învecinată, precizează sursa citată. (N.B.)


Intră acum și în grupul de