Intră acum și în grupul de
ISU „Bucovina” Suceava a anunțat că tânărul care a decedat duminică în accidentul de la Vicovu de Jos a fost un Silviu Covașă, voluntar ISU.
Accidentul s-a produs din cauză că șoferul nu a adaptat viteza la condițiile de drum, iar apoi a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens apoi pe acostamentul din partea stângă a carosabilului, unde a lovit timpanul de pod al unui imobil.
Tânărul a rămas încarcerat în carcasa mașinii, de unde a fost scos de echipajele de intervenție SMURD, însă viața acestuia nu a putut fi salvată.
Redăm integram mesajul ISU Suceava:
„Duminică dimineață, chiar înainte de ieșirea din tura de noapte, plină de evenimente neplăcute și parcă prevestitoare, am primit un apel pe 112, prin care se anunța despre o mașină intrată într-un cap de pod, la Vicovu de Jos, cu șoferul rămas încarcerat…
Nici nu bănuiam că vom lucra zeci de minute pentru a extrage chiar trupul colegului nostru, SILVIU COVAȘĂ, voluntar ISU, prins în ghearele morții, între fiarele contorsionate ale mașinii… Aceste au nu au mai vrut să-i dea drumul, nici după prelungitele manevre de resuscitare…
Suntem triști, pentru că știm cât de mult își dorea să devină salvator… S-a antrenat cot la cot cu cei mai buni profesioniști și a dat dovadă că poate oricând să se alăture echipei noastre, și să facă față cu brio. Acum, însoțit de lacrimile celor care l-au cunoscut, va intra în rândul salvatorilor din Cer…
Dumnezeu să te ierte, SILVIU, iar Maica Domnului să-i aline pe toți ai tăi, pe care i-ai lăsat cu inima frântă de durere!
Sincere condoleanțe familiei îndurerate.”
Intră acum și în grupul de