Intră acum și în grupul de
În noaptea de 12 august, polițiștii de frontieră suceveni au depistat în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Vicovu de Sus, un autoturism de teren, marca VW Touareg, abandonat, cu motorul pornit, în care se aflau mai multe colete cu ţigări.
Având în vedere cele constatate, s-au luat măsuri de cercetare şi supraveghere a zonei respective fiind totodată anunțate autoritățile de frontieră din Ucraina despre eveniment, arată purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Suceava, comisar șef Ilie Poroch Serițan.
Autoturismul şi coletele au fost duse la sediul sectorului unde în urma inventarierii țigărilor a rezultat cantitatea de 14.450 pachete cu țigări, de provenienţă ucraineană.
Întreaga cantitate de ţigări în valoare de 169.416 lei a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul, cu numere false de înmatriculare, în valoare de 15.000 lei a fost indisponibilizat la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.
În cauză se fac cercetări pentru identificarea tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.
Intră acum și în grupul de