Intră acum și în grupul de
Sucevenii vor avea mai puţine servicii medicale gratuite. Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a declarat la o dezbatere că din toamnă va introduce mecanismul de coplată a serviciilor medicale şi pachetul minim de servicii. Asta înseamnă că vom da bani pe majoritatea serviciilor medicale din spitale. Va plăti statul, dar vor plăti şi pacienţii. Prin introducerea sistemului de coplată, Ion Bazac doreşte înlăturarea şpăgii date de pacienţi medicilor.
„Pachetul de servicii va fi gata la 1 iulie, dată la care vom defini exact ce înseamnă şi coplata. Pachetul de servicii îl vom implementa de la 1 septembrie, astfel încât să avem timp pe perioada verii să facem o campanie de informare. O campanie corectă de informare poate arată avantajele coplăţii”, a explicat Bazac.
Tot în acest an, în România se va înfiinţa o companie farmaceutică naţională. Aceasta va produce, în colaborare cu firme internaţionale, vaccinuri şi insulină, precum şi medicamente pentru bolile cardiovasculare.
„Compania farmaceutică română este un proiect ambiţios care va fi realizat până la sfârşitul anului, în care vom dori să înglobam într-o formă juridică unitară companii pe care în acest moment le avem în portofoliul Ministerului Sănătăţii”, a precizat Bazac.
O altă noutate este aceea că, toate spitalele vor trece în subordinea autorităţilor locale, ceea ce înseamnă că activitatea din domeniul sanitar va fi gestionată cu responsabilitate de către autorităţile locale, astfel încât să nu mai avem o dublă responsabilitate. Totodată, spitalele vor beneficia şi de o descentralizare financiară.
Intră acum și în grupul de