Spitalele din judeţ vor primi antivirale


Intră acum și în grupul de

La Suceava, cazuri noi de gripă nu au mai apărut de vreo două săptămâni, iar virozele şi pneumoniile sunt în scădere vertiginoasă, dar în contextul apariţiei gripei porcine, Ministerul Sănătăţii a început distribuirea de antivirale către spitalele şi institutele de boli infecţioase din ţară, administrarea acestora pacienţilor infectaţi dovedindu-se eficientă pe plan internaţional.

Şeful DSP Suceava, Alexandru Lăzăreanu, a precizat că în săptămâna de după sărbătorile pascale, la Direcţia de Sănătate Publică Suceava au fost raportate doar 1115 IACRS-uri (infecţii acute ale căilor respiratorii superioare) cu 55 internări, iar la pneumonii şi bronhopneumonii numai 383 cu 78 de internări.

Cei de la minister spun că vor achiziţiona materiale medicale, cum ar fi antivirale şi aparatură de ventilaţie mecanică, pentru tratamentul eventualelor cazuri de gripă umană cu tulpină nouă, aşa cum este denumită acum gripa cu tulpină porcină. Antiviralele se vor găsi doar în unităţile sanitare şi nu vor fi distribuite în farmacii. Cei de la MS spun că prin aceste antivirale nu se va face profilaxie, adică strategie de prevenire prin medicaţie, ci o pregătire pentru tratarea unor eventuale cazuri de îmbolnăvire. Profilaxia poate genera medicaţie incorectă şi riscă să aducă virusul la un stadiu rezistent la antivirale.

Altfel spus, este neindicată autoadministrarea de antivirale înainte de confirmarea îmbolnăvirii, pentru că există riscul ca, ulterior, medicamentele să nu-şi mai facă efectul, din cauza rezistenţei virusului la antidot. Tratamentul persoanelor infectate cu virusul gripei porcine constă, în principal, în administrarea de antivirale, ventilarea mecanică în secţiile de terapie intensivă şi, în funcţie de starea pacientului, administrarea de alte medicamente specifice stărilor gripale.

Specialiştii în boli infecţioase recomandă persoanelor care vin din zonele afectate şi care, în interval de şase-şapte zile de la intrarea în ţară, prezintă simptome ca febră mare, tuse seacă, dureri musculare şi articulare să se prezinte imediat la medic.

Comitetul de coordonare al Ministerului Sănătăţii a stabilit, luni, paşii ce trebuie urmaţi în identificarea, transportul şi modalităţile de internare la apariţia unor cazuri suspecte. S-a discutat despre intensificarea supravegherii îmbolnăvirilor prin gripă în perioada următoare, conform recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, avertizarea sistemului naţional de sănătate publică pentru identificarea din timp a posibilelor cazuri de gripă de origine porcină şi anunţarea imediată a oricărui caz suspect apărut la o persoană care a călătorit în zonele afectate, urmată de internarea şi izolarea pacientului.

Pe site-ul Ministerului Sănătăţii (www.ms.ro) a fost realizată o informativă privind gripa de origine porcină, cu informaţii generale, întrebări frecvente, măsuri profilactice şi recomandări ale specialiştilor.


Intră acum și în grupul de